Sunt şase decenii de când primul Volkswagen Transporter ieşea pe poarta fabricii din Sao Paulo, Brazilia. Datorită faptului că din anul 2014 legislaţia prevede că toate modelele trebuie să aibă încorporate ABS şi airbag, iar vechiul model nemţesc nu are această posibilitate, s-a luat hotărârea sistării producţiei. În luna decembrie a fost asamblat ultimul dintre ele, pentru că producătorul german a ales să oprească producţia, începând cu prima zi a anului 2014.
Faimoasele dubite nu au mai fost produse în Germania din 1979, iar Mexic i-a urmat exemplul în 1994. Din acel moment, Brazilia a rămas singurul producător al Volkswagen Transporter.
Cu nouă locuri pentru pasageri, dubita Volkswagen este cel mai longeviv model din istoria auto şi dispariţia sa de pe piaţa va întrista cu siguranţă o mulţime de fani. Mulţi dintre ei organizau întâlniri şi festivaluri pentru a o sărbători, creându-se o adevărată cultura în jurul modelului. Maşina era apreciată datorită preţului sau accesibil şi designului ce putea fi adaptat foarte uşor. Transporter a fost de-a lungul timpului folosit sub formă de chioşc mobil, ambulanţa şi chiar dric.
În Brazilia, unde este cunoscut sub numele de A Kombi, costa puţin peste 20.000 de dolari, comparativ cu Mercedes Sprinter, o maşină asemănătoare, care costă peste 36.000 de dolari.
Dar ieşirea din scenă se va face cu fastul cuvenit. Volkswagen intenţionează să lanseze o serie omagiala, de 600 de modele, în culorile clasice de albastru şi alb, îmbinând elementele vintage cu cele ale tehnologiei moderne.
Preţul va fi de 37.000 de dolari, iar cumpărătorii vor primi certificate de autenticitate.
În total, 3,9 milioane de dubite au fost construite la nivel mondial, dintre care 1,5 milioane au fost asamblate numai în Brazilia. Numai anul acesta s-au construit 13.000, dintre care majoritatea asamblate manual.
( sursa : incont.ro)
Adio, VW Transporter !
3 ianuarie 2014
(251 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Mercedes a testat cu succes camioane autonome în trafic
(25 martie 2016)
67 vizualizări
Programul cu publicul la RAR va fi prelungit vineri, până la ora 16.30; angajaţii instituţiei vor lucra şi sâmbătă
(17 august 2017)
172 vizualizări
Aston Martin Lagonda, un sedan premium doar pentru Orientul Mijlociu
(27 iulie 2014)
250 vizualizări
Volkswagen ar putea scoate la vânzare mai multe mărci
(10 decembrie 2015)
53 vizualizări
Honda Jazz ajunge la a treia generaţie
(7 octombrie 2014)
68 vizualizări
Mercedes îşi dublează vânzările din SUA cu noul CLA
(6 noiembrie 2013)
125 vizualizări
Renault confirmă primul model Dacia electric. Când va fi lansat
(19 februarie 2020)
60 vizualizări
De ce nu e bine să îţi laşi maşina parcată la soare. Şoferii pot plăti scump această greşeală
(5 iulie 2019)
99 vizualizări
Volvo intră pe fir în industria automobilelor electrice
(23 mai 2016)
62 vizualizări
Cinci lucruri inedite despre maşina lui Nicolae Titulescu
(22 ianuarie 2017)
487 vizualizări
Audi recheamă în service 70.000 de unităţi pentru probleme la sistemul de frânare
(2 septembrie 2014)
89 vizualizări
Fondatorul Tesla: Toată lumea îşi va permite o maşină electrică
(29 aprilie 2016)
893 vizualizări
Un elicopter fabricat în România expus de Airbus Helicopters la o expozitie în SUA
(4 martie 2016)
166 vizualizări
Dacia cu volan pe dreapta. Vânzările au crescut în Marea Britanie
(11 ianuarie 2016)
384 vizualizări
Vânzările VW au scăzut cu 25% în SUA
(2 decembrie 2015)
56 vizualizări
Autobuzul cu uşi de termopan de la Sofia!
(29 octombrie 2017)
747 vizualizări
Volkswagen continuă investiţiile în Rusia, în ciuda sancţiunilor UE
(22 martie 2014)
97 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole