De 1 Decembrie,noua Dacia Duster Facelift  participat la Parada Militară din Bucureşti, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României. Dintre modele Duster aflate în dotarea MAPN, MAI şi ISU, atenţia tuturor a fost atrasă de „Duster Army”, adaptat la cerinţele Armatei.

 Acest exemplar se numeste Dacia Duster Army şi a fost adaptat de echipele de ingineri ale Renault Technologie Roumanie (RTR) pentru a se potrivi cerinţelor de transport şi operaţionale ale Armatei Române, a anunţat Dacia. Alături de tancuri şi alte vehicule militare a defilat o formaţie de şase autovehicule Dacia Duster aflate în dotarea Ministerului Apărării Naţionale (MAPN).

Duster Army dispune de mai multe dotări unice, precum: sistemul de protecţie exterior; protecţii suplimentare sub caroserie pentru motor, cutie viteze, rezervor combustibil şi diferenţial spate; troliu demontabil; sistem de ancorare pentru aerotransport; sistem de atelare combinat pentru tractarea de remorci militare; prize exterioare de 12V şi de 24V pentru interconectare vehicule; sistem de iluminare « black out » şi de camuflare faruri.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a prezentat publicului câteva vehicule reprezentative pentru flota de modele Dacia pe care o are în dotare, incluzând şi două exemplare din Noul Duster, potrivit producătorului auto. Maşinile MAI beneficiază de dotări specifice activităţii de poliţie (rampă semnalizare cu difuzor încorporat, sirena, inscripţionare etc.). În cadrul aceluiaşi eveniment, Duster a mai putut fi văzut purtând şi însemnele trupelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Duster Army este cel mai bun exemplu pentru versatilitatea acestui model, Duster reprezentând în jur de 40% din producţia zilnică realizată la Uzinele Dacia. Rămâne de văzut dacă Armata Română va comanda această versiune în număr mare.