Românii ar putea fi puşi în situaţia de a-şi cumpăra o singură maşină second hand la doi ani. Aşa prevede un proiect de lege întocmit de PSD, anunţă profit.ro.
Potrivit sursei citate, autovehiculele din străinătate vor fi comercializate doar de către firme, în timp ce persoanele fizice nu vor putea cumpăra mai mult de un astfel de automobil într-o perioadă de doi ani.
„Dacă ar fi adoptate, interdicţiile cu impact asupra dreptului de proprietate şi a posibilităţii de a dispune de patrimoniul personal ar fi mult mai dure decât reglementările prin care şi Guvernul vrea să descurajeze, dar la nivel fiscal, prin taxe mai mari, persoanele care cumpără mai multe maşini vechi din străinătate şi le vând în România fără să plătească impozit”, arată sursa citată. Se doreşte o colectare mai eficientă a impozitelor
Autori ai legii sunt 41 de deputaţi PSD. Aceştia susţin, în expunerea de motive, că au în vedere o colectare mai eficientă a impozitelor la bugetul de stat şi eliminarea operaţiunilor comerciale nefiscalizate de autovehicule second-hand achiziţionate în spaţiul intracomunitar şi revândute în România.
„Astfel de prevederi au însă şanse mici să fie acceptate de către Comisia Europeană. Acestea ar putea fi văzute ca o limitare a drepturilor individuale ale cetăţenilor”, notează sursa citată.
Românilor ar putea să li se interzică să-şi cumpere mai mult de o maşină second hand la doi ani
2 noiembrie 2017
(996 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
BMW pregăteşte maşina care merge cu hidrogen
(17 martie 2016)
81 vizualizări
Volkswagen suspendă temporar producţia supermaşinilor Bugatti
(16 februarie 2014)
88 vizualizări
BMW a prezentat maşina viitorului la aniversarea centenarului
(9 martie 2016)
230 vizualizări
Ferrari de catifea
(7 iulie 2013 - Cristina IANCU)
135 vizualizări
Surpriză în topul celor mai vândute maşini în România
(27 aprilie 2017)
325 vizualizări
Ştii să conduci pe cea mai periculoasă şosea din lume? VIDEO
(20 iulie 2017)
419 vizualizări
În faţa unei decizii istorice: judecătorii vor spune dacă oraşele din Germania pot să interzică maşinile diesel
(20 februarie 2018)
97 vizualizări
Compania auto chineză, Changan, se lansează pe piaţa din Rusia
(2 octombrie 2013)
237 vizualizări
Opel lansează prima maşină sub 10.000 de euro
(4 decembrie 2014)
1453 vizualizări
Primele imagini cu Ford Puma, care va fi produs la Craiova
(3 aprilie 2019)
81 vizualizări
De ce trebuie să instalezi o cameră video în maşina ta
(26 august 2017)
117 vizualizări
Dacia va prezenta la Geneva un model aniversar
(16 februarie 2015)
132 vizualizări
Noul Audi Q5 va fi lansat anul viitor
(3 octombrie 2016)
122 vizualizări
Daimler, BMW, Volkswagen, Porsche şi Audi, investigate pentru suspiciunea de formare a unui cartel tehnologic timp de 20 de ani
(23 iulie 2017)
393 vizualizări
Volkswagen: Reparaţii majore pentru 3,6 milioane de vehicule cu motoare diesel de 1,6 litri
(10 octombrie 2015)
258 vizualizări
Creştere accentuată a numărului de maşini cu GPL
(21 februarie 2014)
269 vizualizări
Ford Craiova va opri şi producţia de motoare
(29 octombrie 2013)
198 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Experiența de joc în cazinouri Terestre vs. Online - TU pe care o preferi?
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole