Grupul american auto Ford a început o campanie prin care le oferă şoferilor britanici o primă consistentă dacă renunţă la cele mai poluante autovehicule.

De pe 1 septembrie şi până la sfârşitul anului, Ford le acordă posesorilor de automobile diesel un discount de 4.000 de lire, aproximativ 4.500 de euro, şi 7.000 de lire pentru o camionetă. Condiţia este să-şi înlocuiască modelele mai vechi de opt ani cu modele noi.

Orice autoturism sau camionetă produsă de orice constructor şi înregistrată înainte de 31 decembrie 2009 este eligibilă pentru acest program.

„A venit timpul ca industria auto să răspundă. Sunt aproximativ 15 milioane de vehicule vechi pe care le vizăm şi înlocuirea acestora va avea un efect pozitiv imediat asupra calităţii aerului”, a declarat preşedintele Ford Britain, Andy Barratt.

În Marea Britanie sunt cele mai multe vehicule diesel din Europa, potrivit unui raport. Luna trecută, guvernul britanic s-a alăturat Franţei şi a anunţat că până în 2040 va interzice vânzarea autoturismelor cu motoare cu combustie.

Miniştrii britanici vor prezenta un fond de finanţare de până la 255 milioane de lire sterline, pentru a sprijini autorităţile locale în combaterea emisiilor autovehiculelor diesel, ca parte a unui pachet de 3 miliarde de lire sterline pentru îmbunătăţirea calitătii aerului din Marea Britanie.

Guvernul va publica şi o strategie pentru aerul curat, cu doar câteva zile înainte de expirarea unui ultimatum al magistraţilor de la Înalta Curte.

Activiştii susţin că aceste măsuri sunt promiţătoare, dar guvernanţii nu au prezentat pentru moment mai multe detalii. Justiţia a cerut miniştrilor să realizeze noi planuri pentru combaterea nivelurilor ilegale de dioxid de azot din aerul respirat de milioane de cetăţeni britanici în oraşele aglomerate din Marea Britanie.