Poliţiştii de la Rutieră pot da amenzi pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Judecătorii Curţii Supreme au analizat această speţă după ce un avocat din Caraş Severin a spus că nu poate fi sancţionat de un poliţist care nu a văzut cu ochii lui înregistrarea ce dovedeşte că a depăşit viteza legală.

Instanţa supremă a decis că un poliţist rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se află poliţistul.

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.109 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art.180 şi art.181 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art.15 şi art.21 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se află poliţistul rutier", se arată în hotărârea ÎCCJ.

Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură civilă.