Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a anunţat, duminică, o investiţie în SUA de un miliard de dolari în brandul Jeep şi crearea unui număr de 2.000 de locuri de muncă, în condiţiile în care producătorii auto sunt presaţi de administraţia de la Washington să investească în ţară, altfel se vor confrunta cu taxe mai ridicate, transmite DPA.

Producătorul italo-american va folosi banii pentru extinderea fabricilor sale din statele Michigan şi Ohio şi va muta producţia modelului Ram din Mexic în SUA. Şeful Fiat Chrysler, Sergio Marchionne, a declarat că deciziile erau analizate "de ceva timp".

Marţi, Ford Motor a anunţat că va anula planificata investiţie de 1,6 miliarde de dolari într-o fabrică din Mexic şi va investi 700 de milioane de dolari în uzina sa din Michigan, SUA, unde vor fi angajate încă 700 de persoane. Anunţul vine după ce preşedintele ales Donald Trump a ameninţat că va impune taxe masive celui mai mare producător din SUA, General Motors, pentru că fabrică unele modele Chevrolet Cruze în Mexic. Trump a mulţumit Ford pentru "crearea a 700 de noi locuri de muncă".

"Acesta e doar începutul, vor urma mult mai multe", a declarat, pe Twitter, oficialul american.

Şefii producătorilor auto niponi Toyota şi Honda au anunţat săptămâna trecută că nu intenţionează să reducă producţia în Mexic, preferând să aştepte ceremonia de învestitură a preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, ce va avea loc la 20 ianuarie la Washington, înainte de a decide dacă vor face schimbări majore.

"Vom lua în considerare opţiunile noastre şi aşteptăm să vedem ce decizii va adopta Donald Trump", a afirmat preşedintele Toyota, Akio Toyoda, când a fost întrebat dacă firma sa ia în considerare modificarea planurilor în Mexic, unde construieşte o fabrică.

"Producem maşini în Mexic pentru pieţele din America de Nord şi Europa şi nu avem planuri imediate să schimbăm asta", a declarat, la rândul său, preşedintele-director general al Honda, Takahiro Hachigo.

Principalii producători auto niponi — Toyota, Honda şi Nissan — au facilităţi de producţie în SUA şi Mexic, în timp ce Toyota şi Honda au uzine şi în Canada. O mare parte din vehiculele fabricate în Mexic şi Canada sunt exportate spre Statele Unite, cea mai mare piaţă auto pentru producătorii auto din Japonia.

Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford este prezent şi pe piaţa din România.