Constructorul auto francez Renault va rechema în service 15.000 de vehicule înainte de a le pune în vânzare pentru a regla motoarele, a anunţat marţi ministrul francez al Mediului, Segolene Royal, după ce testele derulate în urma scandalului Volkswagen au arătat depăşirea normelor de emisii poluante, informează AFP.

La rândul său Renault, criticat pentru că unele din modelele sale au depăşit normele de emisii de CO2 şi oxizi de azot, a promis luni seară că, în următoarele săptămâni, va prezenta un plan tehnic privind reducerea diferenţelor între emisiilor vehiculelor sale în condiţii reale şi cele din normele de omologare.

'Renault s-a angajat să recheme în service peste 15.000 de vehicule pentru a le verifica şi a le regla în mod corect astfel încât sistemul de filtrare să funcţioneze în toate condiţiile de temperatură', a declarat marţi Segolene Royal pentru postul radio RTL. 'Noile autovehicule trebuie să respecte normelor iar lucrurile pot fi corectate rapid deoarece pentru a regla în mod corect un motor este nevoie de o jumătate de zi', a adăugat Segolene Royal.

Guvernul francez a înfiinţat o comisie guvernamentală pentru a testa emisiile poluante a 100 de automobile, după ce grupul german Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de motoare diesel cu un software care falsifică emisiile poluante.

Săptămâna trecută, Guvernul francez a anunţat că 11 vehicule, provenite atât de la producători francezi cât şi internaţionali, au fost testate iar rezultatele au arătat că niciun alt producător, în afară de Volkswagen, nu a utilizat un software care să falsifice rezultatele testelor de poluare. Însă rezultatele au arătat că emisiile unor automobile Renault, alături de alte automobile produse de constructori străini, depăşesc limitele privind emisiile de dioxid de carbon şi oxizii de azot.

În 2015, vânzările mondiale ale grupului Renault au crescut cu 3,3% până la nivelul record de 2,801 milioane vehicule. Grupul francez a precizat că marca Dacia a stabilit un nou record de vânzări, 550.920 autoturisme şi utilitare fiind vândute la nivel mondial, în creştere cu 7,70% comparativ cu 2014.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

AGERPRES