BMW intră în era electrică lansând noul i3, primul model de serie. Acesta a fost anunţat sub forma unui concept, cu ani în urmă,  însă abia acum a fost introdus la vânzare. Constructorul inaugurează o nouă gamă în cadrul modelelor ecologice sub iniţiala „i”. Bavarezii susţin că i3 este nu numai electric, dar este primul vehicul premium. Modelul are 4 metri lungime, însă nu face rabat de la confort, cu portierele care se deschid în oglindă tocmai pentru acces facil la locurile din spate şi fără a mai exista montantul central.

Noul BMW i3 cântăreşte 1,2 tone şi asta mai mult din cauza bateriilor electrice, cu 200 de kilograme faţă de versiunea cu generator care are o autonomie mai mare.

Propulsorul lui i3 produce 170 CP, putând atinge 100 km/h în 7,2 secunde, iar viteza maximă ce poate fi atinsă este de 150km/h. Tracţiunea este tradiţională BMW, adică pe puntea-spate. Autonomia variază între 130-160 de kilometri, la rulaj normal cu condiţia ca bateriile să fie încărcate la capacitate maximă, proces ce poate

Ca la orice BMW, preţurile sunt piperate şi pornesc de la 35.000 de euro. Modelul cu generator şi autonomie extinsă  îşi extinde şi preţul până la 40.000 de euro.