Taxele percepute de inspectoratele teritoriale de muncă pentru eliberarea de documente au fost modificate recent, printr-un ordin publicat luni în Monitorul Oficial, scrie Avocat.net.

Solicitanţii vor plăti acelaşi tarif pentru a obţine certificate, adeverinţe sau pentru a recupera date din Revisal.

Taxele aplicate de Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, pentru eliberarea de certificate, adeverinţe sau alte documente, în urma solicitărilor venite din partea persoanelor fizice, juridice sau persoanelor fizice autorizate au fost modificate luni, printr-un ordin al Ministerului Muncii. Este vorba despre Ordinul Ministerului Muncii nr. 826/2014 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestărilor de servicii efectuate în domeniile de activitate ale Inspecţiei Muncii, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 407, din 2 iunie 2014 şi intrat deja în vigoare.

Astfel, pentru eliberarea de certificate, adeverinţe, duplicate de adeverinţe în baza documentelor existente în arhivele inspectoratelor teritoriale de muncă, solicitanţii vor plăti un tarif de 20 de lei/document, cu 30 de lei mai puţin decât tariful prevăzut în vechile reglementări.

Acelasi preţ, de 20 de lei, va fi plătit şi pentru eliberarea de certificate cu informaţii extrase din baza de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii cu registrele generale de evidenţă a salariaţilor transmise de angajatori. În acest caz, tariful s-a majorat, întrucât vechile reglementări stabileau o taxă de 15 lei.

Potrivit ordinului Ministerului Muncii publicat luni, tariful pentru furnizarea datelor din Registrul general de evidenţă a salariaţilor pentru refacerea conţinutului sau la angajator, prin eliberarea unor extrase pe suport de hârtie din baza de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii, va fi tot de 20 de lei, la fel ca în cazul eliberării de certificate şi adeverinţe.