Consiliul Local a aprobat trasmiterea gratuită a unui imobil de pe strada Independenţei nr 3 în proprietatea Protoeriei Ploieşti. Clădirea aflată într-o stare avansată de degradare cauzată de vechimea acesteia şi de lipsa întreţinerii. În această clădire a funcţionat cu ani în urmă policlinica MApN.

Imobilul a fost dat în folosinţă instituţiei bisericeşti amintite prin contract de comodat, iar acum şi în proprietate dar cu anumite condiţii.

Protoereul Ştefan Muşat, prezent la şedinţa CL, a precizat că doreşte să reabiliteze imobilul pentru a-l transforma în sediu, însă prin atragerea de fonduri europene  iar pentru acest lucru este posibil prin deţinerea calităţii de proprietar.

Consilierii locali au aprobat în unanimitate proiectul dar au pus mai multe condiţii precum menţinerea destinaţiei de sediu al protoeriei timp de 30 de ani, începerea lucrărilor de reabilitare în termen de 3 ani, şi nu poate constitui garanţie vreunui credit.

„Este o clădire foarte importantă pentru Ploieşti, pe Bulevardul Castanilor. Cred că condiţia de a reabilita această clădire, parte a istoriei Ploieştiului este una decentă“, a declarat Iulian Bădescu, primarul Ploieştiului.

 În prezent, Protoieria Ploieşti îşi desfăşoară activitatea într-o clădire închiriată.

Este poate timpul unei atenţii sporite, din partea Consiliului Local, pentru clădiri de patrimoniu, care chiar dacă nu sunt declarate monumente, trebuie protejate şi menţinute ca parte a moştenirii istorice a oraşului.