Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost prezent la inaugurarea unei săli de activităţi recreative, la Liceul de Artă „Carmen Sylva“ din Ploieşti.

Sala a fost construită dintr-o iniţiativă şi finanţare privată şi va găzdui activităţile sportive ale elevilor Liceului de Artă în anotimpul rece. Cel care a ridicat această sală cu o arhitectură atipică – un semicilindru  – este Cătălin Beciu, om de afaceri prahovean.

Printre invitaţi s-a numărat: Alexandru Athanasiu, fost ministru al Muncii in Guvernul Victor Ciorbea, Iulian Teodorescu, viceprimarul Ploieştiului, senatorul Daniel Savu şi Horia Toma, fostul inspector general al ISJ Prahova.

Sala, care se va numi Oscar Peterson (un celebru cântăreţ canadian de jazz), are o suprafaţă de aproape 400 mp, două luminatoare şi un aparat de aer condiţionat. Construcţia este susţinută de o structură metalică. Potrivit finanţatorului, mocheta montată pe pardoseală a fost adusă din Statele Unite după ce fost folosită într-o sală de sport unde a dansat „Prima Doamnă“, Michelle Obama. Beciu nu a dorit să divulge suma cheltuită pentru această construcţie însă a precizat că a costat mult mai puţin decât sunt cele făcute din bani publici.

„Mi-am dorit să fac acest lucru. Toţi cei care învaţă aici merită asta. Cred că acesta este cel mai bun liceu din România. Am fost elevul acestei şcoli timp de cinci ani, iar acei cinci ani au fost foarte importanţi pentru mine“, a declarat Cătălin Beciu.

Câţiva profesori de specialitate nu prea agreează noua construcţie de lângă clădirea liceului. „Noi încercăm mai demult să amenajăm o sală de festivităţi. Nu am reuşit până acum, dar ne-am ales cu sala aceasta în schimb“, a declarat un profesor care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Deşi a fost poreclit "hangarul nuclear" sau "adăpostul atomic", sala a fost ridicată într-un timp record fără a implica vreun cost din partea instituţiei sau municipalităţii.