România trece în noaptea de sâmbătă spre duminica la ora de vară, ceasurile urmând să fie date înainte, astfel ca ora 3.00 va deveni ora 4.00. Practic, ne vom trezi cu o oră mai devreme, ceea ce ne va pune organismul în dificultate pentru câteva zile, spun specialiştii.

Nu ne va fi prea uşor să ne adaptăm la ora de vară, bioritmul nostru fiind bulversat, într-o oarecare măsură. Ne va fi greu să adormim mai devreme pentru a ne trezi la timp dimineaţa, de aceea, cel puţin în primele zile vom pierde o oră de somn. Cu toate că schimbarea orei te face să te simţi mai obosit decât în mod normal, medicii spun că una dintre cele mai eficiente măsuri de adaptare rapidă la noua oră este să faci mişcare. Activitatea fizică te energizează şi te binedispune.

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a Romaniei şi Timpul Universal va fi de trei ore. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, cu numai 23 de ore.

Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la aceasta convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial. În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.