Firma HIDRO PRAHOVA aparţinând Consiliului Judeţean, apare într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA – Secţia de Combatere a Corupţiei. Potrivit procurorilor DNA, faptele constatate sunt în legătură cu lucrările de extindere a reţelei canalizare şi colectare de pe Valea Prahovei, mai exact în oraşele Azuga, Buşteni şi Sinaia şi sunt reţinute în sarcina inculpatei CĂLIN IOANA, fostă vicepreşedinte al Ligii Transportatorilor din România. Iată comunicatul DNA în legătură cu această situaţie:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei au propus înlocuirea controlului judiciar aplicat inculpatei CĂLIN IOANA, fost vicepreşedinte al Ligii Transportatorilor din România, cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor concurente de : trei infracţiuni de trafic de influenţă si  două infracţiuni de spălare a banilor. 

Din referatul cu propunere de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă, întocmit de procurori, a rezultat că există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora:
În cursul anului 2008, inculpata Călin Ioana, la acel moment vicepreşedinte al Ligii Transportatorilor din România, a pretins şi a primit de la doi denunţători suma de 1.000.000 lei (aproximativ 225.000 euro), cu promisiunea că, prin relaţiile pe care le are la Ministerul Turismului, le va facilita obţinerea în concesiune, pe o perioadă de 49 ani, a unor hoteluri situate pe litoralul românesc şi pe Valea Prahovei.
Cu banii obţinuţi din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora, inculpata a cumpărat în anii 2011 şi 2013, pe numele părinţilor săi, 2 imobile situate în jud. Sibiu.

Raportat la reţinerea în sarcina inculpatei a celor două infracţiuni, faţă de aceasta s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 13 februarie 2014, incluzând şi interdicţia de a părăsi ţara.

La data de 12 martie 2014, un alt denunţător a sesizat faptul că, în contextul unei întâlniri pe care a avut-o cu inculpata Călin Ioana în aceeaşi zi, aceasta din urmă i-a promis că, în baza relaţiilor pe care le are, firma denunţătorului va câştiga o licitaţie privind o lucrare de extindere a reţelei de canalizare şi colectare în oraşele Azuga, Buşteni şi Sinaia, din jud. Prahova, al cărei beneficiar este Hidro-Prahova SA.
Pentru acest „serviciu” inculpata i-a pretins denunţătorului un procent de 2% din suma de 55.242.226 lei (valoarea lucrării), reprezentând aproximativ 1.110.000 lei, din care, în câteva zile, trebuia să-i achite un avans, în valoare de 15.000 euro, în următoarea modalitate: 7.500 euro în numerar şi 7.500 euro prin transfer bancar în ziua achitării celor în numerar.
La data de 21 martie 2014, la insistenţele inculpatei, pentru primirea unui avans din suma totală pretinsă anterior, denunţătorul s-a întâlnit cu aceasta într-un restaurant din jud. Braşov.
De aici, cei doi s-au deplasat la un birou notarial din jud. Braşov unde, în contextul întocmirii unui act fictiv de împrumut, inculpata Călin Ioana a primit de la denunţător suma de 7.500 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Inculpatei i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentată Tribunalului Bucureşti cu propunerea de înlocuire a controlului judiciar cu măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

La instrumentarea cauzei, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI. „