Vicepremierul Liviu Dragnea este nemulţumit total de actual modalitate de salarizare din sistemul bugetar. Dragnea nu este de acord nici cu modalitatea de plată a primarilor şi nu îi convine nici salariul său de ministru.

“În ierarhia ministerului eu am al 151 lea venit. Iar eu sunt cel care conduce ministerul. Sunt lucruri care trebuie puse în ordinea firească”, a spus vicepremierul.

Dragnea este de părere că primarii nu ar trebui să mai primească indemnizaţii, ci salarii şi să beneficieze de sporuri şi bonificaţii aşa cum primesc funcţionarii publici.
“Eu susţin ca primarii să aibă salarii mărite. În primul rând să nu mai fie plătiţi pe sistemul de indemnizaţie. Mi se pare complet aiurea ca un primar să aibă indemnizaţie şi să nu beneficieze de niciun spor, iar funcţionarii din primărie să beneficieze de toate sporurile. Este incorect şi trebuie să introducem normalitatea. Într-o comună, o familie dacă are probleme şi dacă are bolnavă o capră, tot la primar se duce… “, a afirmat Liviu Dragnea.

Vicepremierul nu este de acord nici cu introducerii unui prag minim de studii în lege pentru primari, ci mizează pe ideea că o comunitate are dreptul să-l aleagă pe cel mai bun gospodar.
Dragnea doreşte ca în orice instituţie publică să existe funcţionari bine pregătiţi şi responsabili.

“Primarul nu poate să lingă toate hârtiile, mii, zeci de mii de hărtii, să vadă dacă undeva, într-un colţ, nu cumva este o greşeală. Aşa ceva nu e în regulă. Trebuie să îşi asume răspunderea toţi cei care au semnat. Primarul răspunde de situaţia în care înnebuneşte şi îl obligă pe secretar să facă ilegalităţi”, a mai afirmat Liviu Dragnea, la Ploieşti.