Surse judiciare au dezvăluit că în dosarul instrumentat de DNA – serviciul Teritorial Ploieşti privind finanţarea echipei Petrolul Ploieşti prin intermediul Asociaţiei Comunitare Lupii Galbeni 2012 condusă de Daniel Capră, a fost dispusă conform Noului cod de procedură penală, începerea urmăririi penale „in rem„ privind săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi uzurpare a funcţiei. În această modalitate s-a stabilit calitatea procesuală a consilierilor locali ca fiind aceea de martori, ieri şi azi procedându-se la audierea lor. Anterior au fost audiate, tot ca martori, persoane din executivul Primăriei Ploieşti.

Până la acest moment nu a fost pusă sub învinuire nicio persoană, caracterul „in rem” al urmăririi penale referindu-se la săvârşirea faptei, fără a fi stabilită, până la acest moment, vinovăţia vreunei persoane. Aceleaşi surse au confirmat faptul că au fost ridicate documente nu numai de la Primăria Ploieşti, dar şi de la clubul Petrolul şi de la Asociaţia Comunitară Lupii Galbeni 2012.