Proiectul “Creşterea accesibilităţii către partea de nord a polului de creştere, în special către Spitalul Judeţean Prahova, prin realizarea pasajului rutier în continuarea DJ 102 peste DN 1B “- finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013- este în pericol de a nu fi finalizat. În urma licitaţiei, execuţia lucrărilor a fost câştigată de un consorţiu format din firmele SC Asfalt Sud Expert SRL (deţinută de Marian Ţărîndă) şi SCT SA Bucureşti (Societatea de Construcţii în Transporturi).

Interesant este faptul că nimeni din comisia de licitaţie nu a solicitat şi verificarea situaţiei juridice a firmelor câştigătoare. Aşa se face că, accesând Portalul Instanţelor de Judecată, aflăm că SCT se află implicată într-un amplu proces de insolvenţă, dosarul fiind depus la Tribunalul Bucureşti pe data de 24 mai 2013. În dosarul cu numărul 19310/3/2013 există nu mai puţin de 12 creditori care solicită falimentul SCT.

Jurnalul Prahovean a scris în urmă cu o săptămâna despre situaţia firmelor prahovene, subantreprenori în proiectul giratoriului suspendat, firme care nu au fost plătite pentru lucrările executate şi recepţionate.

Între timp, Horia Simu, directorul general al SCT SA, nu este de găsit, secretarele societăţii comerciale motivând că „domnul director este plecat în străinătate”.

Situaţia facturilor neonorate de SCT este cunoscută şi reprezentanţilor Consiliului Judeţean Prahova care au convocat pentru marţi, 21 ianuarie, la sediul instituţiei o întâlnire între reprezentanţii subantreprenorilor prahoveni şi conducerea Societăţii de Construcţii în Transporturi. Întâlnirea este menită să detensioneze situaţia pentru ca proiectul giratoriului suspendat să fie finalizat.

Dând dovadă de indiferenţă, reprezentanţii SCT au anunţat că nu pot onora invitaţia la dialog, deoarece...”directorul Simu este plecat în străinătate. Răspunsul este uimitor, mai ales că societatea comercială este condusă de un consiliu de administraţie şi are şi un director adjunct.

Pus la mijloc în tot acest conflict este Marian Enache, directorului filialei Prahova a SCT, care este asaltat de telefoane, atât din partea firmelor de construcţii din Prahova, cât şi a reprezentanţilor CJ Prahova.

Din păcate, din cauza nesimţirii şefilor SCT SA Bucureşti firmele de construcţii din Prahova nu îşi pot plăti angajaţii şi nici taxele şi impozitele către stat.

Mai mult, există şi pericolul ca cel mai ambiţios proiect de infrastructură rutieră din România să piardă finanţarea externă, fondurile nerambursabile alocate acestui proiect fiind în valoare de 75.583.409,01 lei. Nu de alta, dar pe 24 ianuarie ar putea fi ultima înfăţişare în procesul în care 12 creditori solicită falimentul SCT Bucureşti.

Se pare că acesta este şi motivul pentru care SCT a uitat să plătească de câteva luni buni facturile prahovenilor, banii plătiţi de CJ Prahova fiind redirecţionaţi spre conturile creditorilor pentru ca litigiul din Instanţă să fie stins.

Jurnalul Prahovean a solicitat, conform Legii 544/2001, punctul de vedere al reprezentanţilor Consiliului Judeţean Prahova încă de săptămâna trecută, însă se pare că instituţia a decis să tărăgăneze elaborarea răspunsului, aşteptând probabil ca Horia Simu să se întoarcă din străinătate.

Vom reveni cu amănunte despre activitatea SCT SA Bucureşti şi despre cine se află în spatele acestei societăţi comerciale care pune în pericol nu doar realizarea singurului giratoriu suspendat din România, dar şi locurile de muncă a câtorva sute de prahoveni.