Poliţiştii au constatat 100 de infracţiuni şi au aplicat aproape 3000 de sancţiuni contravenţionale în domeniul sacrificării animalelor şi comercializării produselor din carne, în perioada sărbătorilor de iarnă. Începând din 17 decembrie până în prezent, Poliţia Română a intensificat acţiunile pentru verificarea legalităţii activităţilor din domeniul sacrificării porcilor şi comercializării produselor din carne. Acţiunea a fost coordonată de către Direcţia de Investigare a Fraudelor. Poliţiştii din structurile teritoriale şi inspectorii din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare au efectuat verificări în târguri şi oboare, precum şi în alte locuri unde se sacrifică porci, se comercializează carne sau produse din carne.

Poliţiştii au efectuat 9.280 de controale, fiind verificate 2.382 de societăţi comerciale, 2.533 de persoane fizice şi 5.012 mijloace de transport. Ofiţerii au constatat 100 de infracţiuni, 69 dintre acestea fiind fapte de evaziune fiscală, de comiterea cărora sunt suspectate 86 de persoane.
De asemenea, au fost aplicate 2.762 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1,8 milioane lei şi a fost confiscată marfă în valoare de 848.576 de lei.