Dan Şova,  ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, a anunţat că pe 9 decembrie poate fi anunţat câştigătorul licitaţiei pentru construcţia segmentului de autostradă Comarnic-Braşov, iar lucrările ar putea începe în martie 2014. Trei mari asocieri de firme au rămas în cursa pentru acest contract în valoare de 1,3 miliarde de euro: Vinci-Strasbag-Aktor, Impregilo-Salini şi UMB-Tehnostrade.

Acesta a precizat că cei 58 de kilometri vor fi împărţiţi în două secţiuni: Comarnic-Predeal şi Predeal-Cristian. Iniţial autostrada trebuie să treacă şi prin staţiunile de pe Valea Prahovei, dar traseul a fost schimbat pentru a nu afecta infrastructura staţiunilor. Reprezentanţii  CNADNR au optat pentru  construirea unui tunel de 10 kilometri, ce va fi împărţit în trei porţiuni, o soluţie mai costisitoare financiar şi tehnic însă mai simplă şi directă pentru şoferii care vor circula către Braşov. Autostrada ar trebui să fie gata în 2016, va avea 4 benzi şi se va putea circula cu 130 km/h. Taxa pentru şoferi pentru a accesa acest tronson de autostradă ar putea fi de 3 euro.