Ministerul Afacerilor Interne a aprobat pentru 2018 încă 2.600 de locuri pentru Şcoala de Agenţi de Poliţie de la Câmpina, iar prima sesiune va fi organizată la finalul lunii iulie. În noiembrie-decembrie va fi organizată o nouă tură de admitere la aceeaşi unitate de învăţământ. Pentru fiecare sesiune vor fi scoase la concurs câte 1.300 de locuri.
Este pentru prima dată în istoria Şcolii de Poliţie din Câmpina când într-un singur an calendaristic sunt organizate trei sesiuni de examen, în ianuarie, iulie şi decembrie. O altă noutate este că, pentru concursul de la finalul anului 2018, este posibil să se schimbe bibliografia de examen, limba română urmând să fie înlocuită cu subiecte din legislaţie. În schimb, proba la o limbă străină de circulaţie internaţională va rămâne valabilă, la fel şi traseul aplicativ, dar care va suferi şi el unele modificări.
La sesiunea de examen din ianuarie 2018, care tocmai ce s-a terminat, s-au înscris iniţial puţin peste 10.000 de persoane, pentru ca după evaluarea psihologică să rămână în concurs aproximativ 6000 de candidaţi. Dintre aceştia 62 la sută au căzut la probele sportive, care în acest an au constat într-un traseu aplicativ. Cel mai probabil, la sesiunea din vară, traseul aplicativ va suporta unele modificări, asta după ce reprezentanţii Şcolii de Poliţie vor face o consultare publică şi vor apela la experienţa unor sportivi de performanţă.
SURSA: Adevarul.ro
2600 de locuri suplimentare la Scoala de Poliţie Câmpina!
22 ianuarie 2018
- citeşte totul despre:
- campina,
- politie,
- locuri,
- suplimentare,
- admitere
(1393 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Percheziţii în Prahova, la persoane bănuite de furt calificat
(10 aprilie 2019)
77 vizualizări
Bolnavii de la Artic Găeşti, transferaţi la spitalele din Câmpina şi din Ploieşti!
(26 mai 2020)
586 vizualizări
13 august- zi norocoasă pentru Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieştiului?
(10 august 2015)
291 vizualizări
TCE Ploiesti anunta închiderea circulaţie si deviere trasee perioada 20 – 22 septembrie 2019
(18 septembrie 2019)
140 vizualizări
27 de morţi: Tânără în vârstă de 27 de ani omorâtă de gripă în Prahova
(16 februarie 2019)
359 vizualizări
Pensiile vin cu întârziere în această lună!
(6 ianuarie 2020)
174 vizualizări
Autoturism răsturnat, un altul grav avariat! Trafic restricţionat pe DN1, zona Băicoi
(26 mai 2020)
264 vizualizări
Accident de muncă grav în Parcul Industrial Ariceştii Rahtivani. Tânăr de 22 de ani, grav rănit
(4 ianuarie 2018)
750 vizualizări
Primăria pleacă! Nu din Ploieşti, ci din clădirea Palatului Administrativ
(5 iunie 2018)
3809 vizualizări
Mircea Cosma din nou în faţa ICCJ
(11 aprilie 2014)
468 vizualizări
Judecată domnească la Rezervaţia de la Târgşorul Vechi
(26 august 2013 - Cristina IANCU)
310 vizualizări
Ninsoarea abundentă îi lasă pe prahoveni fără curent electric
(9 februarie 2017)
190 vizualizări
Bărbat înjunghiat într-o cafenea din Câmpina
(30 martie 2021)
473 vizualizări
Accidentul grav de pe Centura Ploieştiului, provocat de un autobuz fantomă. Despăgubiri în aer pentru zeci de oameni afectaţi în cel mai mare accident al anului
(21 octombrie 2016)
883 vizualizări
Accident pe DN1, la Posada
(26 ianuarie 2020)
38 vizualizări
Cadastru gratuit pentru zece comune prahovene
(23 octombrie 2019)
65 vizualizări
Ce au găsit poliţiştii prahoveni la contrabandiştii de ţigări VIDEO
(18 august 2017)
134 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024