Tânăra mămică, în vârstă de numai 34 de ani,  rănită grav într-un accident rutier produs în satul Cioranii de Jos,  a decedat miercuri seară la Spitalul Judeţean Ploieşti.

Femeia a fost lovită de un autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, în timp ce îşi lua copilul de la şcoală. Şi băieţelul în vârstă de 8 ani a fost rănit de maşina care a derapat.

Tânăra a fost dusă în stare critică la Spitalul Judeţean, având un traumatism cranio cerebral grav şi multiple leziuni. Din păcate, eforturile medicilor de la Judeţean de a-i salva viaţa au fost zadarnice.

În cauză va fi deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca poliţiştii să continue cercetările.