Structurile de protecţie civilă şi de intervenţie din Ploieşti s-au întrunit astăzi pentru a discuta asupra măsurilor ce trebuie luate în cazul unor dezastre naturale dar şi asupra zonelor şi clădirilor cu risc de prăbuşire. S-a discutat şi asupra măsurilor ce trebuie implementate pentru descoperirea supravieţuitorilor şi adăpostirea acestora. Au participat reprezentanţii ISU Prahova, ai compartimentului de protecţie civilă a primăriei, ai SGU, ai Inspectoratului Teritorial în Construcţii, ai Prefecturii Prahova, ai RATP, ai Primăriei Ploieşti etc. Cea mai discutată a ipoteză a fost cea a unui cutremur puternic care ar afecta municipiul Ploieşti. Întâlniri asemănătoare au fost organizate şi în alte municipii din ţară. Deşi autorităţile nu recunosc, se pare că aceste şedinţe cu cei de la ISU au fost determinate de numărul mare de cutremure care se petrec în fiecare săptămână din regiunea Vrancea. Pe data de 6 octombrie, în zona Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani.  Numai în această lună s-au produs 11 cutremure de intensitate mică 2,7-3,8 grade pe scara Richter.

Ca atare, ISU va organiza joi un exerciţiu de protecţie civilă care va simula tocmai situaţia unui dezastru natural.

„Scopul întâlnirii a fost de a centraliza măsurile şi procedurile de urmat în cazul unor situaţii de urgenţă. Mâine la ora 10 vom organiza un exerciţiu unde vom executa evacuări şi un dispozitiv circular de intervenţie. Voma analiza capacitatea de intervenţie a forţelor proprii şi a celor auxiliare de intervenţie. Ne gândim să avem un backup pentru structura de comunicaţii. De cele mai multe ori comunicaţiile nu funcţionează după producerea unui dezastru. Ne gândim să avem un sistem de comunicaţii sigur pentru a centraliza informaţiile din teren şi pentru a putea concentra la locul intervenţiei forţe specializate. Sunt şi zone de risc, precum construcţiile expertizate din punct de vedere seismic. Avem ceva probleme cu stabilirea spaţiilor unde vor fi evacuate persoanele care nu mai au adăpost“, a declarat colonelul Nicolae Popescu, şeful ISU Prahova.