Greva de la TCE Ploieşti care a avut loc săptămâna trecută se va resimţi în visteria societăţii care asigură transportul ploieştenilor. TCE nu va primi pentru cele două zile de grevă subvenţia acordată de Primăria Ploieşti. 

Consilierii locali ploieşteni au solicitat conducerii Primăriei ca pentru perioada în care mijloacele de transport în comun nu au circulat să nu fie decondată  subvenţiile acordate de municipalitate. În subvenţia acordată de municipalitate TCE intră gratuităţile acodate de Primărie pentru pensionari şi elev

Aleşii locali au cerut conducerii TCE să sancţioneze şi greviştii pentru faptul că şi-au bătut joc de ploieşteni şi i-au lăsat fără mijloace de transport în comun, deşi aveau abonamente. Alexandri Nicolae, directorul TCE, a spus că vor fi daţi în judecată greviştii pentru a fi recuperate pagubele înregistrate de TCE în cele 30 de ore de grevă. Cu alte cuvinte, liderii de sindicat şi şefii care au pus la cale protestul vor lua salariile întregi, pentru că şi-au aranjat din timp concedii, iar sindicaliştii se vor trezi chemaţi în judecată pentru a plăti pagubele înregistrate de societate.

În plus, directorul TCE a anunţat că toate va fi prelungită valabilitatea abonamentelor cu încă două zile, pentru a acoperi perioada de grevă.

Consilierii locali au aprobat, pentru a treia oara, cuantumul sumei pe care Primăria trebuie să o vireze TCE. De această dată suma aprobată este de 4,6 milioane de lei. Suma a fost recalculată. Suma nu include şi valoarea TVA.

George Botez, consilier local PSD, a solicitat un audit extern şi măsuri serioase pentru redresarea societăţii. El a explicat că asistăm la "începutul sfârşitului" şi că TCE nu poate să funcţioneze la nesfârşit în astfel de condiţii. Botez a cerut consilierilor locali membrii în AGA de la TCE să ceară un plan de management serios menit să ofere ploieştenilor un transport public de calitate.

Rămâne de văzut, dacă cei din conducerea societăţii comerciale vor fi în stare să facă un plan de management menit să salveze TCE de la o moarte sigură!