Horia Tiseanu, primarul municipiului Câmpina şi Carmen Gheorghe, directorul Poliţiei Locale Ploieşti, au fost trimişi în judecată de DNA- Serviciul Teritorial Ploieşti într-un dosar de corupţie.
Publicăm integral comunicatul DNA Ploieşti:
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
TISEANU HORIA LAURENŢIU, primar la municipiului Câmpina, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- trafic de influenţă,
- instigare la săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată,
ECATERINESCU GHEORGHE, la data faptei director economic în cadrul Primăriei municipiului Câmpina, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
GHEORGHE CARMEN DANIELA, la data faptei director executiv în cadrul Poliţiei Locale Câmpina, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
MICU COSTIN-OCTAVIAN, reprezentant legal al unei societăţi comerciale, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2014, inculpatul Tiseanu Laurenţiu Horia, în calitate de primar al municipiului Câmpina, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor în cauză) un procentaj de 10% din valoarea contractelor de execuţie lucrări ce urmau a-i fi încredinţate acestei firme de către două instituţii aflate în subordinea Primăriei municipiului Câmpina sau bugetate din fondurile acesteia, din care a primit efectiv de la acesta din urmă suma de 17.000 de lei. În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă conducătorii celor două instituţii publice în vederea atribuirii unor contracte de lucrări de înlocuire tâmplărie pentru geam termopan societăţii administrată de omul de afaceri sau unei societăţi agreate de acesta.
În perioada iulie 2014 - iulie 2015, inculpatul Tiseanu Horia Laurenţiu, în calitate de primar al municipiului Câmpina, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a dispus în mod nelegal achiziţionarea unei maşini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale şi exclusive.
Autoturismul a fost cumpărat din fondurile alocate Poliţiei Locale Câmpina (unitate fără personalitate juridică aflată în subordinea primarului) deoarece, conform prevederilor legale, primăria municipiului Câmpina nu avea dreptul de a achiziţiona niciun fel de autoturism pentru folosinţa proprie.
Pentru a păstra o aparenţă de legalitate au fost întocmite două facturi pentru cumpărarea autoturismului, ambele emise de societatea reprezentată de inculpatul Micu Costin-Octavian, în valoare totală de 131.600,66 lei (din care dotări suplimentare, de lux, în suma de 51.798,46 lei).
Ulterior, documentele respective au fost înregistrate în contabilitatea instituţiei publice în conturi separate, cu consecinţa aparentei respectări a pragului valoric legal de 18.000 de euro, în contextul în care s-a considerat că o achiziţie în această limită ar fi fost legală (este de menţionat că potrivit O.U.G. 34/2009, cu completările ulterioare, instituţiilor publice li se interzisese la acea dată dreptul de a achiziţiona autoturisme).
În perioada iulie 2010 – iulie 2015, inculpatul Tiseanu Horia Laurenţiu, în aceeaşi calitate, i-a determinat pe angajaţii unei unităţi aflată în subordinea Primăriei municipiului Câmpina să-i remită din gestiunea unităţii, un nr. de 1.409 bonuri valorice carburant a 50 lei fiecare, în valoare totală de 70.450 lei, aferentă cantităţii de 12.347,4 litri carburanţi, cantitate folosită în interesul personal al acestuia.
Prin aceste demersuri a fost creat un prejudiciu Primăriei Câmpina în sumă totală de 122.248,46 lei (compusă din suma de 51.798,46 lei - dotări suplimentare şi cei 70.450 lei reprezentând contravaloarea combustibilului).
În cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea popririi asupra veniturilor salariale încasate de la Primăria municipiului Câmpina de către inculpatul Tiseanu Horia Laurenţiu, până la concurenţa sumei de 139.248,46 lei.
Primăria municipiului Câmpina a comunicat faptul că îşi rezervă dreptul de a se constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti, în conformitate cu prevederile legale.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie."
Primarul din Câmpina şi directorul Poliţiei Locale Ploieşti, trimişi în judecată de DNA
4 decembrie 2017
- citeşte totul despre:
- horia tiseanu,
- carmen gheorghe,
- dna,
- coruptie,
- judecata,
- tribunal
(687 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Proiectul noii Constituţii, luat la puricat de CCR
(14 februarie 2014)
96 vizualizări
Premieră la Balul Filarmonicii Paul Constantinescu Ploiesti
(16 decembrie 2017)
928 vizualizări
SINAIA: Drumul spre Cota 1400 a fost închis, marţi dimineaţă
(25 decembrie 2018)
99 vizualizări
O telecabină a rămas blocată între doi piloni la Buşteni, iar incidentul nu a fost făcut public.
(16 septembrie 2021)
258 vizualizări
Premii pentru spectacolul Peter Pan la Festivalul „Aşchiuiţă”, Piteşti
(17 septembrie 2015)
60 vizualizări
Încă un proiect făcut fără cap! Lărgirea străzii Cantacuzino NU include şi podul de lângă Auchan
(26 iulie 2018)
970 vizualizări
Pregătiri pentru Tabăra de Sculptură la Ploieşti. Au sosit blocurile de marmură
(26 septembrie 2018)
166 vizualizări
Campanie de testare gratuită a glicemiei în vestul Ploieştiului
(6 octombrie 2014)
53 vizualizări
Incendiu la Gura Vadului! O persoană a decedat
(22 septembrie 2019)
69 vizualizări
Hasdeu a cucerit Ploieştiul
(9 august 2013 - Cristina IANCU)
132 vizualizări
Cristian Ganea, preşedintele PSD Ploieşti, despre plângerea împotriva primarului Dobre
(13 iunie 2018)
997 vizualizări
Dalkia a întrerupt căldura în două cartiere ploieştene din cauza unei avarii
(14 ianuarie 2014)
135 vizualizări
Începe cea de a 9a ediţie a Festivalului de Teatru Toma Caragiu Ploieşti!
(4 noiembrie 2019)
132 vizualizări
Şofer depistat băut la volan de două ori în aceeaşi seară pe DN1, în Prahova
(20 mai 2018)
743 vizualizări
Locatarii din clădirile cu risc seismic major vor fi evacuaţi
(8 martie 2017)
58 vizualizări
A început cumpărarea de voturi în Radu de la Afumaţi! FOTO
(5 iunie 2016)
670 vizualizări
Medicul Alexandru Băloi, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în arest la domiciliu
(26 septembrie 2015)
306 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024