Pericol de explozie pe Centura de Vest a Ploieştiului. Opt butoaie în care se afla nitrat de monometilamina au căzut dintr-un camion, substanţa curgând pe carosabil.
Traficul a fost deviat prin Strejnic şi Ploieşti (pentru sensul de mers spre Bucureşti) şi prin Parcul Municipal Vest (pentru sensul spre Câmpina) La locul incidentului acţionează cinci echipaje ale ISU Prahova, echipe ale Poliţiei, ale Ambulanţei şi ale Jandarmeriei.
Nitratul de monometilamina este o substanţă puternic inflamabilă la contactul cu surse de căldură.
25 pompierii militari acţionează pentru asigurarea zonei ca urmare a unor scurgeri de nitrat de monometilamina dintr un camion care transporta 15 tone depozitate în recipiente de plastic a câte 200 litri.
Substanta este coroziv explozivă, periculoasă doar în contact cu sursa de aprindere. Pompierii intervin pentru asigurarea unui perimetru de siguranţă pentru vecinătăţi. Totodată urmează să ajungă la.locul intervenţiei o autospeciala cbrn din cadrul ISU bif pentru măsurarea concentraţiilor explozive.
Ulterior urmează ca o societate de profil să asigure descărcarea şi verificarea tuturor recipienţilor în vederea identificării celor afectate. Transportul este unul special paza şi protecţia acestuia fiind asigurată cu efective de jandarmi.
FOTO şi VIDEO : ISU Prahova, Ambulanţa Prahova şi Raluca Eparu
Pericol de explozie pe Centura de Vest a Ploieştiului! FOTO şi VIDEO
2 octombrie 2017
- citeşte totul despre:
- explozie,
- nitrat de monometilamina,
- centura de vest,
- ploiesti,
- strejnic,
- parcul municipal vest
(1004 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Trasee deviate pe durata meciului Petrolul-Ceahlăul
(20 octombrie 2014)
105 vizualizări
Accident mortal pe DN 72, în zona Parcului Industrial
(1 noiembrie 2016)
912 vizualizări
Cod galben de vreme severă în zona montană a judeţului Prahova
(10 martie 2019)
20 vizualizări
Ajutoare pentru incalzirea locuintelor in sezonul rece 2019-2020
(24 septembrie 2019)
239 vizualizări
Primarul Adrian Dobre a dat din nou cu bâta-n baltă!
(25 octombrie 2016)
759 vizualizări
Bărbat rătăcit prin munţi, salvat de jandarmii montani prahoveni VIDEO
(27 iulie 2018)
59 vizualizări
Sâmbătă, la debutul sezonului 2019, se anunţă spectacol pe Hipodromul Ploieşti!
(12 aprilie 2019)
73 vizualizări
Alertă! Nouă pompieri de la Câmpina infectaţi cu coronavirus!
(12 iunie 2020)
698 vizualizări
Tânăr de 28 de ani dispărut în zona barajului Măneciu. Posibilă sinucidere
(13 mai 2017)
531 vizualizări
Urmărire pe străzile din Ploieşti! Un şofer fără permis a provocat un accident, încercând să fugă de poliţişti
(3 noiembrie 2019)
336 vizualizări
Primăria vrea să modernizeze 11 terenuri de sport ale şcolilor ploieştene
(10 iunie 2014 - Alex POLICALĂ)
152 vizualizări
Un bărbat a căzut din telescaun, la cota 2.000. Victima este în stop cardiorespirator
(18 noiembrie 2016)
81 vizualizări
Accident pe DN1, între Stănceşti şi Zalhana
(19 octombrie 2017)
892 vizualizări
Un şofer gonea cu 206 km/h prin Ploieşti!
(16 noiembrie 2017)
622 vizualizări
Joburi de ajutor de şef de post, scoase la concurs în Prahova
(15 septembrie 2021)
199 vizualizări
Turneul naţional “In memoriam, Liviu Vasilică”
(8 septembrie 2014 - Răzvan BUNEA)
377 vizualizări
Vasile Todosia, urmărit penal pentru înşelăciune şi fals/ DNA, instituţia de casă a PDL!
(29 iulie 2013 - Cristina IANCU)
3697 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024