Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost achitat luni de ÎCCJ în dosarul privind finanţarea ilegală a clubului Asesoft Ploieşti.. Decizia nu e definitivă.

Şi Iulian Bădescu, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, a fost achitat.

Procurorii ceruseră pedeapsă cu închisoarea orientată spre nivelul maxim pentru fostul deputat, o cerere similară fiind  formulată şi pentru Bădescu.

"Vă solicităm să dispuneţi condamnarea acestora la pedeapsa închisorii orientată spre maximul prevăzut de lege", a spus procurorul, la termenul precedent.

El a afirmat că Bădescu mai are o condamnare pentru  fapte similare şi că pentru Ghiţă situaţia este notorie în ceea ce priveşte  comportamentul lui.

"El s-a sustras cercetărilor şi răspunderii penale", a mai spus procurorul, cerând condamnarea la închisoare şi interzicerea unor drepturi în cazul lui Sebastian Ghiţă.

De asemenea, a fost solicitată şi obligarea celor doi la plata în solidar a 1,5 milioane lei către Primăria Ploieşti şi confiscarea sumei de peste 900.000 de lei de la Bădescu şi a celei de 1,1 mil lei de la Ghiţă.

A fost cerută şi menţinerea sechestrului instituit de DNA asupra imobilelor şi bunurilor.

În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu sub acuzaţiile de dare, respectiv luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani.