Duminică, 17 septembrie va avea loc o nouă reuniune oficială de trap pe Hipodromul din Ploieşti. „Premiul de Încercare” va fi punctul de atracţie al zilei. O cursă impresionantă la care vor participa cai autohtoni, cai care se vor întrece şi în Derbi-ul de Trap al României, de pe 1 octombrie.
Competiţia va debuta începând cu ora 9.45, cu o cursă de calificare urmată de şase curse extrem de interesante, în cadrul cărora vor alerga nu mai puţin de 37 de cai, record de la reluarea activităţii de pe hipodrom.
Cele şase curse vor fi:
Premiul Gabarit (ora 10.00),
Premiul Galera (ora 10.30),
Premiul Grav (ora 11.00), în care vor participa 9 cai
Premiul de Încercare (ora 11.30)
Premiul Hera (ora 12.00)
Premiul Hemeiuş (ora 12.30).
Preţul unui bilet este de 5 lei, copiii cu vâsta până la 14 ani, beneficiind de gratuitate. Cei care vor veni cu maşina vor plăti 2 lei pentru fiecare oră de staţionare
"Sunt convins că ploieştenii vor veni în număr mare duminică la Hipodrom. Chiar dacă toată lumea spunea că Hipodromul nu funcţionează, că este o investiţie ratată, crescătorii au început să se înscrie în număr din ce în ce mai mare. Hipodromul Ploieşti devine unul dintre punctele de atracţie a municipiului", ne-a declarat viceprimarul Cristian Ganea.
Spectacol pe Hipodromul Ploieşti! Record de participare la cursa de duminică
16 septembrie 2017
(351 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Sinucidere? Tânăr în vârstă de 19 ani mort într-un accident feroviar în Prahova
(25 mai 2020)
395 vizualizări
Se caută soluţii pentru fluidizarea traficului la ieşirea din Ploieşti în zona de Vest
(1 martie 2016)
520 vizualizări
Dumbrăveşti: Elev bătut de un coleg mai mare! Puştiul în vârstă de 14 ani, transportat la spital!
(19 februarie 2018)
623 vizualizări
Primării din Prahova cu conturile blocate
(5 noiembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
345 vizualizări
Care a fost prezenţa la vot la ora 10.00? Pe ce loc se află Prahova?
(16 noiembrie 2014)
239 vizualizări
Crăciunul animalelor, prilej de bucurie pentru copii FOTO
(19 decembrie 2014 - Cristina IANCU)
500 vizualizări
Cum se albesc banii negri în Prahova?
(23 octombrie 2013 - Cristina IANCU)
3368 vizualizări
Consilierul local USR Ploieşti, Mihai Tonsciuc, susţine că a fost ameninţat cu moartea de către un constructor !
(30 martie 2021)
846 vizualizări
Inconştienţă fără limite ! Ploiestean revenit din Germania cu simptome de coronavirus, minte medicii !
(29 martie 2020)
5931 vizualizări
Petrolul a cerut rezilierea contractului de închiriere a stadionului Ilie Oană!
(13 octombrie 2015)
485 vizualizări
Plopeniul în carantină din cauza unei pisici turbate
(3 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
142 vizualizări
Aglomeraţie pe Valea Prahovei, în special între Comarnic şi în Buşteni
(26 august 2018)
48 vizualizări
Excursie culturală, educativă organizata de Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti
(27 iunie 2018)
63 vizualizări
Târgul Firmelor de Exerciţiu la Ploieşti
(6 aprilie 2017)
290 vizualizări
Din nou despre gigacalorie în Consiliul Local Ploieşti! Află ce s-a stabilit!
(9 aprilie 2019)
107 vizualizări
Să tot fii pumă la Ploieşti!
(24 iulie 2014 - Cristina IANCU)
270 vizualizări
Un primar important îşi dă demisia pentru că nu a reuşit să termine la timp o lucrare
(8 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
253 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole