La  Mizil este implementat un sistem unic în România pentru colectarea gunoiului menajer. Fiecare pubelă de gunoi menajer va avea montat un cip, deşeurile vor fi cântărite, iar localnicii vor plăti doar pentru cât au aruncat.

Primarul oraşului Mizil, Silviu Negraru, a declarat, pentru Mediafax, că în această perioadă este implementat un proiect care are drept scop stimularea selectării deşeurilor de către populaţie.

Astfel, la fiecare gospodărie va exista câte o pubelă care va avea montat un cip. Localnicii vor plăti doar cantitatea de deşeuri menajere pe care o aruncă.

”Sistemul este mult mai complex. Vor fi cipurile pe pubelă, dar va exista şi câte un cititor de cip pe fiecare maşină (care colectează gunoiul - n.r.). Va fi şi un cântar. S-au montat cititoarele, cântarele, acum se introduc date în soft pentru că fiecare gospodărie va fi identificată pe calculator. Au început să monteze şi cipurile pe pubele”, a declarat Negraru.

Potrivit acestuia, proiectul este implementat prin firma de salubritate a Primăriei şi vor exista două pubele, una pentru deşeurile menajere, alta pentru deşeurile reciclabile.

Un cip a costat aproximativ 2,50 lei, iar un kilogram de deşeu menajer va costa 30 de bani.

”Noi aveam până acum tariful pe persoană. Adică fiecare persoană plătea 11. Pentru cele reciclabile nu percepem niciun tarif. Acestea sunt ridicate gratuit, tocmai ca să stimulăm selectarea la sursă. Sper ca într-o săptămână totul să fie gata”, a spus primarul din Mizil.

În paralel, autorităţile din Mizil au depus un proiect pe fonduri europene pentru construcţia unei rampe ecologice pentru colectarea gunoiul de grajd de la populaţie.

SURSA: Mediafax