SGU Ploieşti rămâne fără director general. Conform publicaţiei FaptDivers.ro, Adunarea Generală a Acţionarilor şi Consiliul de Administraţie s-au reunit întrunit pentru a analiza situaţia conflictuală de la conducerea societăţii comerciale.
Sursa citată susţine că, după discuţii îndelungate, Consiliul de Admnistraţie a decis revocarea din funcţia de director general a lui Donald Constantin, acesta fiind acuzat de management defectuos.
Potrivit documentului emis de către CA de la SGU Ploieşti, contractul de mandat ar urma să înceteze în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei, iar atribuţiile directorului general urmează a fi preluate de către unul dintre directorii adjuncţi.
Actualul director general al SGU Ploieşti, Donald Constantin are posibilitatea de a contesta această decizie.
Donald Constantin, demis din funcţia de director al SGU Ploieşti?
1 august 2017
- citeşte totul despre:
- donald constantin,
- sgu,
- ploiesti,
- demitere,
- analiza,
- management
(873 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Tamponare în lanţ pe podul de la ieşirea în Ploieşti spre DN 72
(2 noiembrie 2016)
153 vizualizări
Protest în negru la Câmpina. Victimele accidentului de pe DN1 plânse de un întreg oraş
(1 octombrie 2014)
481 vizualizări
Fiscul nu mai poate bloca conturile contribuabililor fără notificarea acestora
(4 martie 2014)
318 vizualizări
Focar de COVID-19 la Spitalul CFR Ploieşti, unde trei angajaţi au fost diagnosticaţi
(1 februarie 2022)
47 vizualizări
Jaf ca-n filme pe Centura de Vest a Ploieştiului. Hoţii au furat 8.000 de lei
(1 martie 2016)
1368 vizualizări
Alexandru Bocioacă, director pentru cinci zile!
(4 iunie 2014 - Alex POLICALĂ)
1234 vizualizări
Lucrari de extindere a reţelei de canalizare in cartierul Buna Vestire
(9 iulie 2018)
262 vizualizări
Poliţist prahovean şi soţia sa agresaţi în comuna Bătrâni
(1 septembrie 2020)
127 vizualizări
Avertizare de Cod Galben de ploi în judeţul Prahova
(30 iunie 2014 - Alex POLICALĂ)
204 vizualizări
Cinci primării prahovene au priorităţi diferite pentru cheltuirea banilor
(26 noiembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
281 vizualizări
Romania sare pragul de 11.000 de bolnavi de coronavirus! 60 in Prahova!
(26 aprilie 2020)
139 vizualizări
Radu Brânzei, noul director al RASP Ploieşti
(16 decembrie 2014)
709 vizualizări
Sorin Blejnar rămâne în arest preventiv. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă
(20 decembrie 2016)
264 vizualizări
APA NOVA PLOIESTI ANUNTA INTRERUPEREA ALIMENTARII CU APA POTABILA, IN DATA DE 12 MARTIE 2019
(11 martie 2019)
39 vizualizări
Două bătrâne din Târgşorul Vechi, păcălite de deţinuţi din penitenciarul Mărgineni, prin metoda „Accidentul”
(4 august 2021)
422 vizualizări
Ministrul Relu Fenechiu a demisionat
(12 iulie 2013 - Cristina IANCU)
99 vizualizări
Tragedie la Nistoreşti! Un bărbat a sfârşit sub roţile maşinilor pe DN1
(6 februarie 2018)
659 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024