Bugetarii vor avea o minivacanţă de patru zile, în perioada 12 - 15 august, după ce Executivul a apobat, joi în şedinţă, declararea zilei de 14 august 2017 ca zi liberă, aceasta urmând să fie recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august 2017.
Executivul a stabilit joi, printr-o hotărâre, ca ziua de luni, 14 august 2017, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând legătură între zilele de week-end şi ziua de 15 august, declarată nelucrătoare.
Ziua liberă va fi recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august 2017 sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august 2017.
Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
De asemenea, pentru funcţionarea justiţiei ca serviciu public, dispoziţiile hotărârii de guvern nu se aplică magistraţilor şi altor categorii din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 14 august 2017 şi nici participanţilor în aceste procese.
Operaţiunile de încasări prin virament în relaţia cu instituţiile de credit, aferente datei de 14 august 2017, se înregistrează în contabilitatea unităţilor teritoriale ale trezoreriei statului cu data de 14 august 2017.
În luna mai, Executivul a decis să declare ziua de 2 iunie ca zi liberă, astfel că bugetarii au beneficiat de o minivacanţă de cinci zile şi între 1 şi 5 iunie.
Încă o vacanţă: 14 august, zi liberă, pentru a lega weekend-ul de sărbătoarea de Sfânta Maria
21 iulie 2017
- citeşte totul despre:
- bugetari,
- minivacanta,
- executiv,
- regim,
- prelungire,
- august
(516 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Accident grav în giratoriul de la Strejnic
(17 ianuarie 2018)
708 vizualizări
Genial! Ce i-au făcut nişte ploieşteni unui vecin care n-a vrut să-şi mute rabla
(20 aprilie 2016)
180 vizualizări
Comuna Tomşani are, în sfârşit, alimentare cu apă
(13 august 2013 - Alex POLICALĂ)
617 vizualizări
Liberalul Ionuţ Ionescu, arestat preventiv pentru 30 de zile
(20 martie 2015)
181 vizualizări
Reorganizarea transportului public local in data de 01 Martie 2019 , intre orele 10:30 – 12:00
(28 februarie 2019)
31 vizualizări
Restricţii de trafic pe DN 1 între Ploieşti şi Câmpina. Se lucrează la pasajul rutier de la Movila Vulpii
(26 aprilie 2017)
564 vizualizări
La 68 de ore de la izbucnire, incendiul din Mimiu nu este încă lichidat!
(14 noiembrie 2018)
49 vizualizări
Lista noilor centre şi fluxuri de vaccinare care vor deveni funcţionale în Prahova, săptămâna viitoare
(8 aprilie 2021)
403 vizualizări
Trafic feroviar oprit pe ruta Ploieşti-Slănic. Accident pe DN1, la Movila Vulpii
(7 martie 2019)
86 vizualizări
Trei tineri violatori din Vălenii de Munte, lăsaţi în libertate cu o măsură educativă
(26 august 2015)
173 vizualizări
Staţie ITP şi service auto, în flăcări la Sinaia! Traficul pe DN1,deviat!
(6 februarie 2018)
568 vizualizări
ADIO! Salve de armă la funeraliile lui Mircea Ionescu Quintus FOTO si VIDEO
(18 septembrie 2017 - Cristina IANCU)
907 vizualizări
Concert In memoriam Gabriel Iacob
(1 aprilie 2019)
52 vizualizări
Spitalul lui Dobre, agenţie de turism! Vrei să vizitezi Ploieştiul, urmăreşte locaţiile unităţii medicale!
(9 iunie 2017)
747 vizualizări
Traseele montane din Bucegi, închise din cauza zăpezii şi viscolului
(25 noiembrie 2015)
63 vizualizări
Percheziţii în Prahova la persoane bănuite de furturi din societăţi comerciale
(6 decembrie 2017)
113 vizualizări
Alexandru Bocioacă, director pentru cinci zile!
(4 iunie 2014 - Alex POLICALĂ)
1181 vizualizări
Experiența de joc în cazinouri Terestre vs. Online - TU pe care o preferi?
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
28 noiembrie 2023
EURO = 4.9725 RON
USD = 4.5419 RON
GBP = 5.7376 RON
Top articole