Noile tarife pentru transportul public în comun în municipiul Ploieşti au stârnit ample discuţii între consilierii locali. Propunerea TCE de majorare a abonamentelor a primit avize negative din partea aparatului de specialitate din Primăria Ploieşti. Anabell Măntoiu, secretarul Primăriei Ploieşti, şi Nicoleta Crăciunoiu, directorul Economic al municipalităţii, au explicat că noile tarife nu sunt fundamentate conform legilor în vigoare.
Consilierii locali au fost informaţii de faptul că proiectele nu au primit vizele de la Direcţia Economică şi Direcţia Juridică a Primăriei. O parte dintre sindicaliştii din Transport Călători Express, aduşi în sală pentru a pune presiune pe aleşii locali, au acuzat că motivele invocate de funcţionarii care s-au opus proiectelor nu sunt întemeiate.
Dacă pentru TCE vestea este proastă, directorul Alexandri Nicolae susţinând că societatea se află în incapacitate de plată, pentru călători vestea este una extraordinară, mai ales că operatorul cere o majorare uriaşă a tarifelor:
Bilet de călătorie: 2 lei (neschimbat)
Abonament lunar pe toate traseele: 108 lei (se majorează de la 63 de lei, valoarea actuală)
Abonament săptămânal pe toate traseele: 27 lei (se majorează de la 19 lei)
Abonament lunar elevi şi studenţi: 98 lei, subvenţionat 50% (se majorează de la 63 de lei)
Abonament săptămânal elevi şi studenţi: 25 lei, subvenţionat 50% (se majorează de la 19 lei)
Abonament bilunar elevi şi studenţi: 49 lei, subvenţionat 50% (se majorează de la 31,5 lei)
Abonament lunar elevi şi studenţi orfani: 98 lei, subvenţionat 100% (se majorează de la 63 lei)
Abonament lunar pensionari cu pensii sub 2.100 lei, femei peste 65 de ani şi bărbaţi peste 70 de ani fără venituri, veterani, revoluţionari, cetăţeni de onoare, deţinuţi politic: 76 de lei, subvenţionat 100% (se majorează de la 63 de lei)
Legitimaţie de transport persoane cu dizabilităţi: 67 de lei, subvenţionată 100% (se majorează de la 63 de lei)
Legitimaţie de călătorie pe o zi: 4 lei (scade de la 7 lei, cât este în prezent)
Interesant este faptul că în timp ce se fac liste de concedieri şi se cere scumpirea abonamentelor, directorul Alexandri Nicolae face angajări în cadrul TCE!. Astfel, gurile rele susţin că managerul interimar şi-a angajat un şofer personal, culmea...aceeaşi persoană care a colaborat cu Alexandri Nicolae în perioada în care acesta era parlamentar.
Noile tarife pentru abonamentele TCE mai aşteaptă!
19 iulie 2017
- citeşte totul despre:
- tarife,
- ploiesti,
- consilieri,
- transport,
- alexandri nicolae,
- discutii
(415 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Autorităţile din Gornet au atacat în instanţă ordinul de carantinare a localităţii şi cer daune de 500.000 de euro
(25 iulie 2020)
647 vizualizări
CCR a admis sesizarea lui Tudorel Toader legată de şefa DNA. Kovesi poate fi revocată
(30 mai 2018)
939 vizualizări
ANOFM: Peste 32.500 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional. Cele mai multe sunt în Bucureşti, Prahova, Ilfov
(11 august 2018)
65 vizualizări
Trafic blocat la ieşirea din Ploieşti, în zona Podul Înalt
(21 septembrie 2018)
47 vizualizări
FOTO Accident grav la Ciorani. Doi tineri, în vârstă de 16 şi 20 de ani au decedat
(21 ianuarie 2022)
1200 vizualizări
Motociclist, implicat într-un accident în comuna Berceni
(17 octombrie 2019)
107 vizualizări
"Arii Protejate" la Muzeul de Ştiintele Naturii Prahova
(2 februarie 2016)
223 vizualizări
Ploieştenii aşteptaţi în stradă de Revelion. Concert de anul nou şi artificii
(24 decembrie 2014)
6115 vizualizări
PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE PROXENETISM
(3 august 2018)
79 vizualizări
Prahovean dat în consemn la frontieră, după ce vecinii l-au pârât că face curse în Italia
(29 februarie 2020)
567 vizualizări
Au apărut noi focare confirmate de pestă porcină în Prahova
(14 august 2019)
109 vizualizări
Amendă pentru rufele întinse în balcon
(21 iulie 2013 - Cristina IANCU)
425 vizualizări
Zona montană a judeţul Prahova rămâne sub cod galben până joi seară
(26 iulie 2018)
199 vizualizări
Dirijorul Radu Postăvaru, noul director al Filarmonicii Paul Constantinescu
(1 mai 2014)
2572 vizualizări
120 de pompieri prahoveni donează sânge
(28 octombrie 2016)
71 vizualizări
Doi dintre marii violonisti ai lumii concertează la Filarmonică
(12 aprilie 2019)
55 vizualizări
Călătorie muzicală în lumea lui Leroy Anderson şi Queen
(7 ianuarie 2019)
32 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024