Ministerul Dezvoltării a făcut plăţi de aproape 602 milioane de lei, în primul semestru al acestui an, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Banii au ajuns la primăriile sau consiliile judeţene din ţară, pentru realizarea unor proiecte de modernizare.

În Prahova au ajuns aproape 10 dintre cele mai bine de 601 milioane de lei repartizate în perioada ianuarie-iunie 2017 de ministrul Dezvoltării. Doar 13 dintre cele 104 primării din judeţ au primit bani prin PNDL în primul semestru al lui 2017, valoarea totală a plăţilor făcute fiind, potrivit informaţiilor publicate de Ministerul Dezvoltării, de puţin peste 9.700.000 de lei. Ploieştiul nu a reuşit să prindă niciun proiect finanţat prin PNDL, datorită faptului că funcţionarii Primăriei au trimis târziu documentaţia necesară finanţării prin acest program.

Primăriile din Prahova care primesc fonduri prin PNDL sunt:
 

Băicoi

2.613.148

Măgureni

2.472.472

Starchiojd

1.209.734

Poseşti 

689.647

Sângeru

570.764

Bucov

447.666

Gura Vitioarei

372.365

Apostolache

343.158

Valea Doftanei

271.110

Poiana Câmpina

252.534

Aluniş

246.381

Târgşoru Vechi

153.986

Breaza

63.816