Ploieştiul se pregăteşte de încă o premieră pentru România! Şi asta în timp ce o catastrofă bate la uşile municipalităţii!

Un oraş 100% industrial, fără prea multe clădiri istorice, va avea un Festival Medieval, festival care va "păpa" din bugetul local câteva zeci de mii de euro.

Ca să fim maliţioşi, am putea spune că în sfârşit, în weekend, Ploieştiul va avea ...Spitalul de Urgenţă promis de primarul Adrian Dobre! Ne referim la trupa Spitalul de Urgenţă care va concerta într-una din zilele festivalului medieval.

Dar, în plin festival fără nicio legătură cu tradiţiile locale ale Ploieştiului (mergea un festival al...castanelor, al umorului, al petrolului...), autorităţile au primit atenţionări că bucăţile mari din Podul de Lemn care au început să pice, pun în pericol circulaţia feroviară. Dar, primarul Adrian Dobre se pregăteşte de turnir şi nu pare a fi interesat de un asemenea subiect foarte grav.

Grupul consilierilor PSD din CL Ploieşti solicită primarului ca în regim de urgenţă să demareze procedurile de demolare a Podului de Lemn. În urmă cu două săptămâni, municipalitatea a fost înştiinţată că bucăţi mari din Pod au început să pice şi afectează circulaţia CFR:

Consilierul PSD George Botez solicită primarului Dobre să identifice urgent fondurile necesare pentru demararea lucrărilor de demolare ale podului, pentru că dacă acesta se prăbuşeşte va fi blocată circulaţia trenurilor de persoane şi de marfă, într-unul dintre cele mai importante noduri feroviare din România, iar o asemenea situaţie ar avea consecinţe grave!

Dar până la prăbuşire...sau demolare....mai bine organizăm un turnir că doar sunt atâtea domniţe de cucerit în Ploieşti!