Scandal la TCE Ploieşti. Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploieşti, a petrecut alături de o parte dintre liderii de sindicat şi de câţiva şefi de departamente la un restaurant situat pe strada Romană.

Petrecerea a fost prilejuită de Ziua Transportatorului care este sărbătorită mâine. Sindrofia şefilor de la TCE sfidează angajaţii societăţii comerciale aflată în prag de insolvenţă.

Angajaţii TCE au început să se revolte împotriva liderilor de sindicat acuzându-i că în loc să le apere interesele au bătut palma cu directorul interimar şi acceptă concedierile anunţate fără niciun fel de negociere. Conform contractului colectiv de muncă existent la TCE, salariaţii ar fi trebuit să primească o zi liberă şi o primă cu ocazia Zilei Transportatorului. Nu au primit nici măcar bonurile de masă, iar în schimb au aflat despre petrecerea la care se distrau şefii lor.

Imaginile au fost publicate pe reţeaua de socializare Facebook de unul dintre liderii de sindicat care nu a fost invitat la petrecerea şefilor, lider de sindicat spre care au început să se îndrepte tot mai mulţi dintre salariaţii societăţii comerciale care se ocupă de transportul în comun în Ploieşti.

"În timp ce angajaţii TCE tremură pentru viitorul loc de muncă, îşi fac griji pentru situaţia financiară a societăţii, Domnul Nicolae Alexandri managerul societăţii, face chef mare alături de proaspeţii si vechii locotenenţi, dar şi împreună cu marii lideri din Sindicatul reprezentativ Mişcă Ion şi Sonu Ovidiu, in timp ce angajaţii aşteaptă tichetele de masă restante din luna februarie . În pauzele dintre felurile de mâncare, şi dans, negociază desfiinţarea depoului de troleibuze,si desfiinţarea traseului202 lăsând ploieştenii fără unul dintre cele mai confortabile şi ecologice mijloace de transport în comun. Domnul manager al TCE, înţelege prin reorganizare, scoaterea troleibuzelor din depou, şi aducerea în locul acestora( după spusele dânsului în şedinţa ce a avut loc în incinta depoului de trolee) firmele de transport private , facilitandu- le astfel intrarea în oraş. Sindicatul reprezentativ condus de Mişcă Ion si Sonu Ovidiu, doi mari luptători ai dreptăţii, si " mari apărători ai angajaţilor" sunt de acord cu toate aceste nelegiuiri.", este comentariul care insoteşte filmuletul