Serviciul DIICOT Teritorial Timişoara face în această dimineaţă 63 de percheziţii domiciliare pe raza Mun.Bucureşti şi a jud.Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinţi, Călăraşi, Arad, Teleorman, Dâmboviţa.

Dosarul în care se efectuează cercetări faţă de un număr de 40 de suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

  • constituire a unui grup infracţional organizat – prev. de art. 367 alin.1 C.p.,
  • delapidare cu consecinţe deosebit de grave – prev. de art. 295 alin.1 C.p. cu aplic. art.309 C.p.,
  • fals intelectual – prev. de art. 321 C.p.,
  • uz de fals – prev. de art.323 C.p.


S-a reţinut faptul că, în cursul anului 2016, la nivelul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” S.A, s-a constituit un grup infracţional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul SC REMAT SA CĂLĂRAŞI a diferenţei rezultate între valoarea reală şi cea subevaluată a bunurilor casate.

Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri Bucureşti, în baza procedurii de licitaţie deschisă iniţiată de S.N.T.F.M. „CFR MARFĂ” S.A, a unui număr de 2450 de vagoane pe roţi, la preţ de fier vechi, deşi, în conformitate cu standardele în materie, deşeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria „deşeu fier vechi greu” şi „deşeu fier vechi special” (oţel), categorii de deşeuri cu o valoare de piaţă net superioară.

Cele 2.450 de vagoane supuse casării însumează cantităţile de 35.002,12 tone de oţel şi 16.584,50 tone de fier vechi greu, cantităţi care au fost menţionate în documentele încheiate ca fier vechi.