Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere publică ghidul solicitantului pentru Axa 4.1, care oferă finanţare pentru reducerea emisiilor de carbon.

În cadrul acestui program vor putea fi depuse proiecte pentru achiziţia de mijloace de transport în comun electrice, dar şi pentru modernizarea infrastructurii rutiere aferente traseelor de transport public.

Pentru Primăria Ploieşti, această axă reprezintă soluţia ideală pentru parcul auto învechit de la TCE.

Surse apropiate Comisiei Europene ne-au explicat că Ploieştiul ar putea accesa lejer fonduri pentru achiziţia de tramvaie noi, dat fiind faptul că în execuţia bugetară trecută a Uniunii Europene a avut în derulare un proiect prin care a fost modernizată calea de rulare a tramvaiului. Conform surselor noastre, municipiile care şi-au modernizat infrastructura pentru transport public vor avea prioritate în cazul în care vor depune proiecte pentru achiziţia de vehicule nepoluante.

Mai mult, un astfel de proiect ar însemna şi foarte puţine cheltuieli neeligibile. În cazul achiziţiei de mijloace de transport nepoluante am putea fi scutiţi, spre exemplu, de plata diriginţilor de şantier şi nici nu riscăm să găsim vicii ascunse proiectului implementat.

În plus, este pentru prima oară când Comisia Europeană permite achiziţionarea de vehicule nepoluante destinate transportului public în comun, iar bătălia va fi destul de mare.

Din păcate, primarul Adrian Dobre este mai interesant de faimosul leasing operaţional pentru achizitia de autobuze noi, decât de posibilitatea de a cumpăra aproximativ 15 tramvaie noi, pe banii Comisiei Europene. Lipsă de viziune sau nepăsare?