Lucrările de consolidare a două pasaje pe Centura de Vest a Ploieştiului, pe sensul de mers Bucureşti-Braşov s-au desfăşurat cu greutate şi din cauza întârzierii plăţii constructorului de către CNADNR.

 Începută pe data de 7 mai, lucrarea s-a derulat cu paşi de melc şi a avut ca efect devierea unei bune părţi a circulaţiei prin Ploieşti şi formarea de ambuteiaje pe cele două benzi rămase care au preluat tot traficul pe ambele sensuri. Dacă primul termen pentru finalizare era fixat în septembrie, acesta a fost mutat pentru 1 noiembrie, însă după vizita premierului Ponta data a fost mutată pe 15 noiembrie.

Conform reprezentanţilor Consiliului Judeţean, principala cauză a întârzierii este achitarea cu întârziere  a plăţilor din contract către constructor. „Ca urmare a neplăţii la timp a plăţilor către constructor, lucrările cam scârţâie. Urmează ca astăzi, SCT Bucureşti, care lucrează acolo, să-şi primească banii”, a declarat Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova.