Şedinţă extrem de tensionată, ieri, la Consiliul Local Ploieşti. Proiectul prin care trebuia adoptat bugetul de venituri şi cheltuieli a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a fost dezbătut timp de aproape patru ore. A fost nevoie de patru pauze, iar avocatul George Botez, preşedintele de şedinţă, a solicitat de mai multe ori punct de vedere scris din partea directorilor Direcţiei Economice şi Juridice din Primărie.
Iar dacă verbal cei doi directori erau de acord cu amendamentele formulate de către consilierii locali, în momentul în care erau trimişi să formuleze scris punctele de vedere Adrian Androne, directorul juridic, şi Nicoleta Crăciunoiu, directoarea economică, se întorceau cu avize ...negative.
După un adevărat război al nervilor şi schimburi de replici destul de dure, primarul Adrian Dobre s-a plâns aleşilor că genul acesta de colaborare funcţionează în Primărie de foarte mult timp. “Am ajuns în situaţia în care mi se spune veniţi dvs cu propunerile şi noi vă spunem dacă este legal sau nu. Este anormală această situaţie şi voi încercă să găsesc o soluţie, chiar dacă asta va însemna schimbarea totală a organigramei”
A fost compătimit “părinteşte” de George Botez, preşedintele de şedinţă: “Domnule primar, după ce văd aici, războiul cu PSD este apă de ploaie în comparaţie cu ce aveţi de dus zilnic. Cred că după ce vom termina şedinţa asta vom deveni fraţi. Aşadar, frate Dobre, cred că trebuie să iei măsuri dure că aşa ceva nu se poate. Am ajuns în situaţia în care noi suntem controlaţi de aparatul primăriei. Conform punctelor de vedere ale angajaţilor Primăriei, noi ar trebui să fim 27 de super specialişti care să avem soluţii pentru orice problemă. Eu ştiam că Primăria are specialişti buni şi sunt convins că printre oamenii din instituţia asta veţi găsi şi angajaţi care vor să facă treabă”
Botez: „Frate Dobre, războiul cu PSD e apă de ploaie pe lângă ce ai tu de dus zilnic cu angajaţii Primăriei!”
4 aprilie 2017
(749 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
VIDEO: Grupare de traficanţi de cannabis, destructurată de poliţiştii BCCO Ploieşti
(28 august 2014)
229 vizualizări
Accident grav la Măgurele în Prahova! Bătrân lovit pe trecerea de pietoni
(7 aprilie 2018)
1094 vizualizări
Veolia Energie Prahova anunţă lucrări la reţeaua primară de termoficare în perimetrul cartierelor Malu Roşu şi Ienachiţă Văcărescu
(27 februarie 2019)
86 vizualizări
Condiţii stricte pentru viitorul operator de iluminat în Ploieşti
(24 iulie 2014 - Alex POLICALĂ)
113 vizualizări
Promisiune respectată: încep lucrările de canalizare în cartierul Mitică Apostol
(19 octombrie 2018)
307 vizualizări
Drumul dintre Voila şi Şotriile, blocat complet de o alunecare de teren FOTO
(6 aprilie 2018)
885 vizualizări
Eugen Prună, adevăratul primar al Ploieştiului?
(22 mai 2018)
1365 vizualizări
Curtea Constituţională: Confiscarea extinsă, posibilă doar pentru bunuri dobândite după 2012
(17 ianuarie 2015)
222 vizualizări
Concursul Naţional de Poezie „Iulia Haşdeu”
(18 octombrie 2019)
449 vizualizări
Primarul interimar Cristian Ganea, în mijlocul ploieştenilor din Malu Roşu
(11 aprilie 2016)
412 vizualizări
Guvernul a aprobat proiectul legii bugetului de stat pe 2015
(13 decembrie 2014)
266 vizualizări
Atenţie soferi! Radar pe strada I.L. Caragiale din Ploieşti!
(30 martie 2016)
134 vizualizări
Răzvan Alexe din nou în arest?
(10 martie 2014)
598 vizualizări
Dezbatere publică pentru sensuri unice în jurul Halelor Centrale
(29 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
439 vizualizări
Studenţi în practică la Jandarmeria prahoveană
(3 februarie 2015)
212 vizualizări
DN1A şi alte două drumuri, închise parţial, între anumite intervale, vineri şi sâmbătă, pentru desfăşurarea Raliului Braşovului
(30 martie 2017)
523 vizualizări
Accident pe Centura de Vest, zona Lukoil.Autocar cu 49 copii implicat
(12 iunie 2017)
451 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024