Marin-Marius Florea a fost numit în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care coordonează Direcţia generală antifraudă fiscală, printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu.
Totodată, Sorin Grindeanu a decis eliberarea lui Petre-Dragoş Voinescu din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al ANAF, care coordonează Direcţia generală antifraudă fiscală.
Pe de altă parte, Ionelia Claudia Grosu a fost eliberată de premierul Grindeanu din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Romi. În locul său a fost numit Daniel Rădulescu.
Sorin Grindeanu a decis eliberarea lui Laurenţiu Adrian Neculaescu din funcţia de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi numirea lui în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului.
De asemenea, Nicolae Nasta a fost numit secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale, iar Zsolt Lorincz Gyongyossy a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului, conform altor decizii ale premierului.
Deciziile au fost publicate miercuri în Monitorul Oficial.
Marin-Marius Florea, numit vicepreşedinte al ANAF
23 martie 2017
- citeşte totul despre:
- anaf,
- vicepresedinte,
- marius florea,
- subsecretar,
- antifrauda
(303 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Adrian Strâmbeanu a demisionat
(6 decembrie 2013)
478 vizualizări
34,7 milioane de euro, costul estimativ pentru iluminatul public în Ploieşti
(16 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
188 vizualizări
Foto: Circulaţie de coşmar pe străzile din centrul Ploieştiului
(19 august 2014 - Alex POLICALĂ)
253 vizualizări
Aplauze pentru Ploieşti! Cristian Ganea, Omul Orei în Europa!
(2 februarie 2016)
1320 vizualizări
Botez: Cineva din Primărie face băşcălie de ploieşteni!
(3 octombrie 2016)
808 vizualizări
Vitezoman, fără permis de conducere, fugărit de poliţişti pe DN1, în Prahova!
(12 iunie 2021)
67 vizualizări
Evenimentul monden al anului la Ploieşti! Primarul Adrian Dobre se însoară!
(30 septembrie 2017)
3427 vizualizări
Ploieşti, locul 3 în lume la viteza de internet!
(18 aprilie 2016)
574 vizualizări
Încă doi pietoni loviţi de autoturisme pe drumurile din Prahova!
(12 ianuarie 2018)
664 vizualizări
Ploieşti: Modificări pe ruta traseului 5
(25 martie 2015)
127 vizualizări
Cinci ”clarvăzători” şi ”tămăduitori” din Ploieşti au fost arestaţi
(9 octombrie 2015)
1002 vizualizări
George Botez- Scrisoare deschisă adresată primarului Adrian Dobre
(4 noiembrie 2016)
967 vizualizări
Bogdan Farcaş, actor al Teatrului Toma Caragiu, premiat la Festivalul internaţional de film de la Varşovia
(19 octombrie 2020)
371 vizualizări
Devierea traseului 401 ca urmare a lucrărilor ce se execută pe strada Bobâlna
(2 august 2018)
146 vizualizări
Luni şi marţi nu se învaţă în Prahova!
(26 ianuarie 2014)
4441 vizualizări
Ploieştiul cultural/ Marcel Iureş şi Mihai Bendeac, printre numele aflate pe afişul Festivalului de Teatru Roma Caragiu
(10 octombrie 2019)
68 vizualizări
Cinci răniţi într-un accident produs la intrarea în Sinaia. VIDEO
(28 mai 2017)
602 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024