Şapte persoane care, sâmbătă seară, s-au rătăcit pe un vârf muntos din apropierea staţiunii Azuga, la 1.900 de metri altitudine, au fost recuperate, duminică, de jandarmii montani şi salvamontişti, după o acţiune care a durat peste 12 ore. La ora transmiterii acestei ştiri, salvatorii se îndreaptă împreună cu turiştii către staţiune, unde vor ajunge peste câteva ore, în condiţiile în care traseul este foarte abrupt şi acoperit cu zăpadă troienită.

Potrivit Jandarmeriei Prahova, un grup de turişti, format din şapte persoane, cu vârste între 33 si 38 de ani a solicitat ajutorul prin 112, sâmbătă seară.

"Au sunat la ora 20.25 şi au zis că s-au rătăcit. Au plecat din Azuga şi mergeau spre Vârful Stevia, la o altitudine de 1900 m. Cel care a sunat a zis că e deshidratat şi nu mai poate înainta", a declarat Leonard Dragomirescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova.

Jandarmii montani şi salvamontiştii i-au găsit pe turiştii rătăciţi abia duminică dimineaţă.

"Au plecat, iniţial, în căutare patru jandarmi şi doi salvamontişti. Nu i-au găsit până la ora 4.00 aşa că salvatorii au fost rulaţi cu alţi cinci jandarmi şi patru salvamontişti. Erau pe o pantă abruptă, zăpadă troienită fiind de 1,5 metri", a adăugat Leonard Dragomirescu.

Potrivit sursei citate, turiştii s-au încălzit peste noapte stând lipiţi unul de altul.

SURSA: Mediafax.ro