Carmen Dan, ministrul de Interne, împreună cu Graţiela Gavrilescu, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, au participat la ceremonia de învestire a noului prefect de Prahova, Mădălina Lupea.

Mădălina Lupea a fost numită joi prefect al judeţului Prahova, înlocuindu-l pe călărăşeanul Ştefan Daniel Grigoraş, numit de Dacian Cioloş la sfârşitul lunii noiembrie 2016.

Lupea a fost procuror în cadrul Parchetului Judecătoriei Ploieşti, iar după retragerea din magistratură a condus mai multe societăţi comerciale, iar de la data de 1 august 2014 a ocupat postul de subprefect al judeţului Prahova. Mădălina Lupea este înalt funcţionar public, promovând examenul pentru această funcţie în 2015.

Vizibil emoţionată, Mădălina Lupea le-a mulţumit colaboratorilor direcţi, în special pentru cele cinci luni în care a condus singură Prefectura Prahova. Lupea a promis transparenţă deplină şi a promis că va rămâne un partener de dialog pentru toate ONG-uri, asociaţii patronale şi sindicale. "Voi da dovadă de corectitudine, imparţialitate şi voi aplica întotdeauna legea în interesul cetăţeanului", a mai spus Mădălina Lupea

Ministrul Carmen Dan i-a urat succes Mădălinei Lupea şi a asigurat-o că va avea întotdeauna sprijin pentru rezolvarea tuturor problemelor apărute în Prahova