Se circulă în condiţii de iarnă, miercuri dimineaţă, pe mai multe tronsoane de drumuri naţionale din Prahova şi Braşov, iar pe DN 1, între Timişu de Jos şi Azuga, este zăpadă pe carosabil, acţionându-se cu material antiderapant, anunţă centrul Infotrafic.

Potrivit centrului Infotrafic, miercuri dimineaţă, traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă în zonele montane ale judeţelor Prahova şi Braşov.

Stratul de zăpadă (amestecat cu material antiderapant) măsoară aproximativ un centimetru pe DN 1 între Timişu de Jos şi Azuga, pe DN 1A Babarunca - Cheia, pe DN 73A - Pârâul Rece, pe DN 10 - Teliu şi pe DN 1E - Poiana Braşov, arată sursa citată.

În aceste zone se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant.