Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, accidentul s-a produs pe DN 1D, în zona Fulga Bărăitaru.

“Am fost solicitaţi să intervenim la un accident în care sunt implicate un autobuz şi o autoutilitară. Se pare că în autobuz erau 20 de persoane. Intervenim cu o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi echipajul de la descarcerare”, a declarat Raluca Vasiloae, purtător de cuvânt ISU Prahova

Potrivit sursei citate, o persoană din autobuz este încarcerată, iar un alt călător care se afla în mijlocul de transport în comun a fost găsit decedat, ceilalţi pasageri reuşind să iasă singuri din autovehicul.

Potrivit Poliţiei, la ora transmiterii acestei ştiri, se fac cercetări la faţa locului.

"Din primele cercetări se pare că autotilitara nu a acordat prioritate autobuzului care venea spre Ploieşti, circulând pe ruta Fulga-Ciorani", a declarat Raluca Brezeanu, purtător de cuvânt IJP Prahova.

Mediafax