Un militar se află în stare foarte gravă, cu prognostic rezervat, după ce a suferit un accident în timpul serviciului de pază, miercuri, în jurul orei 16,00, la Cabana militară de instruire Cheia, informează Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit sursei citate, este vorba despre caporalul clasa a III-a Georgel Guţă, în vârsta de 31 de ani, angajat al MApN din anul 2009, încadrat la Baza de sprijin logistic "Muntenia".

"Accidentul a survenit pe timpul punerii în funcţiune a instalaţiei de încălzire, procedura care intra în atribuţiile de serviciu ale militarului", precizează MApN.

Caporalului i s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi a fost transportat de un echipaj al ISU, sesizat prin serviciul de urgenţă 112, la Spitalul Universitar de Urgenţa Militar Central 'Dr. Carol Davila' din Bucureşti. Pacientul a fost evaluat, în jurul orei 18,50, de către o echipă multidisciplinară formată din medici specialişti în urgenţă, ATI, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi arsuri, ORL, oftalmologie şi pneumo-fiziologie.

În urma consultului de specialitate, echipa medicală a constatat că pacientul are arsuri de gradul III şi IV pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului.

Cazul este cercetat de către Parchetul Militar. De asemenea, comandantul Bazei a numit o comisie pentru investigaţii de ordin administrativ cu privire la producerea evenimentului.

AGERPRES