Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că, până luni, au fost validate 3.613 cereri de înscriere în Registrul electoral depuse de alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Dintre acestea 2.913 sunt pentru votul prin corespondenţă, iar 700 pentru cel în secţii.

AEP face apel la cetăţenii români din afara graniţelor ţării să se adreseze misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în vederea depunerii documentelor necesare înscrierii în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă sau la o secţie de votare din apropierea locuinţei. De asemenea, recomandă alegătorilor români din străinătate să se informeze la Ministerul Afacerilor Externe în legătură cu organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare în afara ţării.