O ploaie torenţială care a durat câteva zeci de minute a provocat inundaţii în mai multe zone din judeţul Prahova, traficul rutier pe drumul naţional 1, la Comarmic, fiind afectat din cauza aluviunilor scurse de pe versanţi. În mai multe localităţi apa a intrat în locuinţe sau subsoluri, scrie News.ro
 

Precipitaţiile abundente înregistrate, duminică după amiază, în mai multe zone din Prahova, au provocat inundaţii în Comarnic, Vălenii de Munte, dar şi pe mai multe tronsoane de drum, inclusiv pe DN 1.

Aluviuini cu pietril, nisip şi crengi scurse de pe versanţi în zona oraşului Comarnic au îngreunat circulaţia pe drumul naţional 1.

După ce carosabilul a fost eliberat în urma intervenţiei celor de la Secţia Drumuri Naţionale, în zonă s-au format coloane de maşini şi se circulă cu dificultate, au declarat reprezentaţi ai Poliţiei Prahova.

Ploaia torenţială a provocat, de asemenea, inundaţii în unele zione din oraşul Comarnic, dar şi în alte localităţi ale judeţului Prahova. Astfel, potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru evacuarea apei din mai multe locuinţe inundate de pe străzile Republicii şi Valea Cândei, din oraşul Comarnic, dar şi pentru degajarea carosabilului de pe o porţiune de stradă în faţa liceului din localitate.

Inundaţii s-au produs şi în oraşul Vălenii de Munte, unde apa a intrat în demisolul Spitalului Orăşenesc, dar şi în subsolul unui aşezământ social pentru copii,. De asemenea, în comuna Gura Vitioarei un drum comunal este blocat de aluviuni.

 

SURSA News.ro