Jurnalul Prahovean a ieşit învingător în cadrul competiţiei Cupei Presei la Tir, organizată de Baza 2 Logistică Valahia. Mai mulţi jurnalişti din Ploieşti şi din presa centrală au participat la această competiţie.

Pe primul loc, în clasamentul general, s-a clasat Alex Policală, redactor la „Jurnalul Prahovean“. Pe locul 2 s-a situat Bogdan Movileanu, revista „Resboiu“. Diana Roman, reporter Antena 1 Ploieşti a obţinut locul III. Pentru proba singulară de tragere la precizie, clasamentul este identic cu cel de mai sus.

Pentru prima dată, concursul a constat numai în trasul cu pistolul-mitralieră calibrul 7,62. Prima probă a inclus tragerea de precizie în ţinte aflate la 100 de metri, iar a doua în ţinte mobile la o distanţă de 150 de metri. Concurenţii au trebuit să respecte regulamentul şi să poarte şi casca de protecţie.

Evenimentul s-a desfăşurat în poligonul de lângă satul Coada Izvorului, comuna Măneşti, iar la final participanţii au gustat din tradiţionala fasole cu cârnaţi la marmită.