Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională şi a indicat excepţia de neconstituţionalitate pentru două articole: articolul 81, alineatul 3 şi articolul 348. Articolul 81 se referă la organizaţiile media care sunt în insolvenţă şi pierderea licenţei celor care nu se află în reorganizare judiciară.

Avocatul poporului a sesizat CCR după ce marţi a dat publicităţii un comunicat de presă în care susţinea că intenţionează să reflecteze asupra acestui aspect şi să ia o decizie.

Codul insolvenţei, sub forma unei ordonanţe de urgenţe a fost publicat săptămâna aceasta în Monitorul oficial. Legea stabileşte că o instituţie din audiovizual care intră în insolvenţă îşi pierde licenţa de emisie până la data confirmării planului de reorganizare.

Premierul Victor Ponta susţine că rata de colectare va creşte substanţial odată cu intrarea în vigoare a Codului insolvenţei: "Au avut loc dezbateri, a fost în dezbatere publică şi situaţia privind evaziunea şi neplata către buget a contribuţiilor era o situaţie de urgenţă. De altfel, FMI-ul ne-a şi cerut să îmbunătăţim rata de colectare şi o să vedeţi că rata de colectare va creşte semnificativ o dată cu intrarea în vigoare a Codului insolvenţei".

Partidul Democrat Liberal a solicitat Avocatului Poporului, într-o scrisoare adresată acestuia, să declanşeze controlul constituţionalităţii Ordonanţei de Urgenţă privind Codul insolvenţei, apreciind că actul normativ emis de Guvernul Ponta prejudiciază grav mediul economic şi încalcă liberatea presei. De altfel şi Uniunea Judecatorilor din România a cerut CSM sa sesizeze Avocatul Poporului pentru a supune Codul insolventei controlului la Curtea Constitutionala, sustinând ca actul normativ nesocoteste flagrant dispozitiile articolului