Primăria Municipiului Ploieşti, prin Direcţia Tehnic Investiţii, informează cetăţenii că, începând de luni, 21 martie 2016, se vor executa lucrări la calea de rulare în  intersecţia Şoseaua Vestului cu strada Gheorghe Grigore Cantacuzino.

Lucrările se vor realiza astfel în două etape: Etapa I – între 21 martie şi 08 aprilie a.c., respectiv Etapa a II-a – între 11 şi 29 aprilie a.c..

Reamintim că lucrările de reabilitare fac parte din obiectivul de investiţii „Creşterea mobilităţii transportului public prin reabilitarea traseului tramvaiului 102 cu lucrări vizând calea de rulare, staţii cu peroane adaptate persoanelor cu dizabilităţi, material rulant, elemente de semnalizare şi automatizare – etapa II: Intersecţie Republicii – Bucla Vest”.

Municipalitatea ploieşteană îşi cere scuze pentru disconfortul generat de aceste lucrări şi recomandă, pe cât posibil, utilizarea rutelor ocolitoare.