Procurorii DIICOT Ploieşti fac percheziţii la locuinţa sindicalistului Liviu Luca în legătură cu un dosar de spălare de bani şi delapidare,au declarat pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Percheziţiile DIICOT vizează activitatea companiei SC PSV Company, fostă Petromservice, au precizat sursele citate.

Potrivit procurorilor, in perioada 2005-2009, Liviu Luca, alături de alte persoane din conducerea companiei, ar fi prejudiciat firma cu suma de 15.591.262 lei, fiind suspectat de spălare de bani şi instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

Percheziţiile au loc la Păuleşti, acolo unde Liviu Luca îşi are domiciliul, dar şi la apartamentul din Ploieşti al liderului de sindicat Ulterior, acesta va fi audiat, alături de alte persoane, la sediul DIICOT Ploieşti.