Reprezentanţii Primăriei Ploieşti s-au întâlnit cu o delegaţie a KAZMUNAYGAS, condusă de Bekbol Turashbekov - Goverment Relations Manage KAZMUNAYGAS, companie care a preluat Rompetrol.   Municipalitatea a fost reprezentată de Cristian Ganea, primarul interimar al Ploieştiului, şi consilierii locali George Botez, Marilena Stanciu şi Constantin Popa.

Reprezentantul Kazmunaygas au comunicat acordul companiei pentru a dona Ploieştiului terenul de sub bazinul Vega. În cadrul întâlnirii s-a discutat şi problema bazei sportive de la Vega, bază adiacentă bazinului. Reprezentanţii companiei vor discuta problema cu boardul Rompetrol, decizia urmând a fi comunicată în cel mai scurt timp municipalităţii.

Un alt subiect fierbinte l-a reprezentat situaţia grădiniţei de pe str Romană, imobil necesar Ploieştiului pentru a se putea asigura activitatea în domeniu. Delegaţia Rompetrol s-a arătat deschisă pentru analizarea situaţiei şi au promis că va fi identificată foarte curând o soluţie pentru rezolvarea problemei.

„Am avut o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanţii KazMunayGaz cărora doresc să le mulţumesc şi pe această cale pentru deschiderea pe care o au faţă de problemele comunităţii noastre şi pentru modul în care înţeleg să sprijine Ploieştiul. Sperăm ca în cel mai scurt timp să putem încheia formalităţile pentru obţinerea terenului aferent bazinului Vega, o dorinţă mai veche a administraţiei ploieştene. După acest moment vom putea aloca fondurile necesare modernizării bazinului Vega şi pentru crearea unei baze sportive moderne pentru ploieşteni”, ne-a declarat Cristian Ganea, primarul interimar al Ploieştiului.

Şi social democratul George Botez a fost foarte mulţumit de întâlnirea cu reprezentanţii Rompetrol. „ Este un proiect mai vechi la care lucrăm de mai bine de un an. Partenerii noştri de la Rompetrol au răspuns cu mare amabilitate solicitărilor noastre şi le mulţumesc în numele Ploieştiului şi al ploieştenilor”, ne-a spus George Botez.

Municipalitatea şi-a propus să modernizeze Baza sportivă Vega, astfel încât să o transforme într-un centru sportiv modern destinat activităţii copiilor şi tinerilor ploieşteni, inclusiv pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în cadrul CSM Ploieşti.

 Vă reamintim că municipalitatea nu a putut demara lucrări de modernizare a bazinului Vega, deoarece terenul pe care se află imobilul aparţine Rompetrol România. Astfel, deşi toată lumea este de acord că Vega trebuie să fie modernizat conform standardelor europene s-a putut investi doar în igienizarea clădirii.